Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) l-a desemnat, la propunerea Comitetului de Nominalizare și Remunerare, pe Bogdan Mîndrescu în funcția de Director General, în conformitate cu OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Mandatul noului director general începe la 3 septembrie 2025 și are o durată de patru ani.
Nu este prima dată când Mîndrescu se află la conducerea companiei: în perioada aprilie 2017 – februarie 2018, el a ocupat aceeași funcție.
Potrivit unui comunicat de presă, în această perioadă au fost implementate proiecte majore de modernizare a Aeroportului Internațional Henri Coandă și a infrastructurii conexe, printre care reabilitarea Pistei 1, reconfigurarea fluxurilor de sosiri și plecări, modernizarea controlului de securitate și lărgirea drumurilor de acces.
„Bogdan Mîndrescu a plecat de la conducerea CNAB în anul 2018. Ulterior, au apărut informații false care presupuneau că demisia ar fi putut avea legătură cu un raport realizat cu un an înainte de către Corpul de Control. Perioada de 4 ani care a constituit obiectul verificărilor acelui raport a fost însă anterioară mandatului de director al lui Bogdan Mîndrescu, iar plecarea sa de la conducerea CNAB nu a avut vreo legătură cu raportul respectiv întocmit în anul precedent”, conform comunicatului.
Mîndrescu a fost, printre altele, președinte și vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, consilier al ministrului Fondurilor Europene, director de cabinet al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, consultant la Cabinetul Președintelui-Director General al Societății Române de Televiziune SRTv, precum și director de cabinet al secretarului de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Cătălin Drulă anunța, marți, că miercuri va fi făcută o numire controversată la Aeroportul Otopeni.
„Se întâmplă, înțeleg, mâine o numire mega-controversată la Aeroportul Otopeni, era una dintre ultimele companii care nu fusese sufocată. Un domn cu un comportament destul de oribil și care a mai fost dat afară de la această companie va fi pus director la Aeroportul Otopeni. Bogdan Mândrescu îl cheamă, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Căutați în presă să vedeți. Și cum a câștigat el un concurs acum, exact în momentul ăsta”, afirma el.