Bolojan anunță ce se întâmplă cu noul proiect privitor la pensiile magistraților
This browser does not support the video element.
Premierul a anunțat că o decizie privind noul proiect al pensiilor magistraților va fi luată până marți în cadrul coaliției. Ilie Bolojan a mai spus, în cadrul unui interviu acordat Radio Europa Liberă, că buna credință a membrilor CSM se va vedea în viteza cu care vor analiza noul proiect.
„Săptămâna viitoare vom repune proiectul (…) în prima parte a săptămânii ca să existe o perioadă rezonabilă de timp astfel încât CSM să ne dea un aviz (…) Buna credință se va vedea în termenul în care se va da avizul”, a explicat premierul Ilie Bolojan, adăugând că „dacă facem asta până pe data de 28 nu mai avem probleme de pierderea banilor, cel puțin nu în totalitate”.
Decizia finală privind forma proiectului va fi luată în cadrul coaliției.
„La începutul săptămânii viitoare vom tranșa toate detaliile legate de acest proiect (…) Va fi o decizia a coaliției până marți”, a precizat Ilie Bolojan.
Magistrații nu au ajuns la un acord cu președintele României, Nicușor Dan, după ce au mers la Palatul Cotroceni cu un acord „de pace” privind pensiile speciale. CSM a propus ca și pentru magistrați să fie stabilită o soluție care ar conduce la acordarea unei pensii nete mai mici decât ultimul venit net din timpul activității.
Discuțiile de miercuri, de la Palatul Cotroceni, s-au încheiat după trei ore, fără un acord. Rezultatul discuțiilor a fost că ambele părți trebuie să accepte compromisuri pentru a reduce tensiunile dintre Executiv și sistemul judiciar. Magistrații au cerut ca pensia lor să reprezinte 65% din venitul brut, în loc de 70% din venitul net, așa cum prevedea proiectul Guvernului Bolojan, respins de CCR.