Bolojan nu exclude un guvern minoritar: Nu cred că este bine pentru România, dar este posibil
This browser does not support the video element.
Ilie Bolojan a fost întrebat joi seara la Europa Fm dacă ar accepta să rămână premier cu voturile AUR.
„România nu are nevoie de un Guvern minoritar, dar în situația în care s-ar ajunge la o criză politică, cum am mai avut anii trecuți, România a funcționat și cu guverne minoritare. Sper să nu ajungem într-o astfel de situație că n-ar fi bine pentru capacitatea de a rezolva problemele mari pe care le avem”, a fost răspunsul șefului Guvernului.
Întrebat, de asemenea, dacă ar refuza din start ideea de a conduce un guvern minoritar, Bolojan a spus: „V-am spus, nu cred că este bine pentru România, dar este posibil, cum am mai avut și anii trecuți, în mai multe cicluri electorale guverne minoritare. E o aritmetică parlamentară destul de complicată, dar nu cred că România are nevoie de o astfel de situație în perioada următoare”.
Ilie Bolojan a mai fost întrebat unde se vede la 1 iunie, în fruntea Guvernului, președinte al Senatului sau simplu senator de Bihor: „Sigur nu voi fi președintele Senatului””.