Bugetul de stat pe 2017, "rediscutat" azi de liderul PSD Liviu Dragnea cu miniştrii cabinetului Grindeanu. Dragnea: De ce s-a mărit buget SRI? Nici eu, nici premierul nu am primit răspunsuri serioase

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara că marţi dimineaţă la ora 9.00 toţi miniştrii sunt chemaţi pentru a rediscuta bugetul şi a arătat că atât el, cât şi premierul Grindeanu sunt nemulţumiţi pentru că nu s-a aplicat în proiect ce s-a stabilit la plecarea în SUA.

4378 afișări
Imaginea articolului Bugetul de stat pe 2017, "rediscutat" azi de liderul PSD Liviu Dragnea cu miniştrii cabinetului Grindeanu. Dragnea: De ce s-a mărit buget SRI? Nici eu, nici premierul nu am primit răspunsuri serioase

Dragnea: Marţi rediscutăm bugetul cu miniştrii; nu am înţeles de ce s-a mărit bugetul SRI (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Foto Mediafax)

''Şi eu, şi premierul am fost nemulţumiţi constatând că ce am stabilit la plecare din ţară nu s-a reflectat în proiectul de buget. Azi am stat la discuţii cu ministru de Finanţe. De mâine de la 9.00 fiecare ministru e chemat pentru a se rediscuta bugetul şi pentru a se discuta bugetul altor instituţii neguvernamentale'', a spus Dragnea la România Tv.

Întrebat ce este în neregulă, Dragnea a precizat: ''Nu am înţeles nici eu, nici premierul de ce a trebuie să se mărească bugetul SRI. Poate SRI nu putea să aibă o reducere aşa cum am dat eu semnalul de la Cameră de 17,8%. La Cameră putem funcţiona. De ce s-a mărit buget SRI? Nici eu, nici premierul Grindeanu nu am primit răspunsuri serioase, argumentate, urmând ca mâine să se reia discuţia''.

El a arătat că nu a înţeles nici de ce la Administraţia Prezidenţială a fost prevăzută doar o reducere de 4%.

În schimb, Dragnea a dat asigurări că bugetul MApN va fi de 2%, conform angajamentelor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici