Călian (PDL): USL a abandonat programele de dreapta şi s-a îndreptat spre o alternativă socialistă
Călian a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că programul economic prezentat de USL nu poate fi pus în aplicare în actuala conjunctură economică.
„Suntem dezamăgiţi de aşa-zisul program economic al USL, care este mai degrabă o viziune economică. Ne aşteptam la un program economic viabil, o alternativă la programul nostru, dar este un program ce nu poate fi pus în aplicare în actuala conjunctură economică. USL a abandonat programele de dreapta şi s-a îndreptat spre o alternativă socialistă. Programul economic prezentat de USL nu are soluţii, nu este fezabil ceea ce propun ei. Este foarte multă poezie în programul economic al USL”, a susţinut Călian.
El a avertizat că USL lasă în programul economic prezentat posibilitatea accesării unui nou împrumut de la FMI în 2013.
„Dacă îţi propui să mergi pe facilităţile fiscale oferite de USL, fără să ai o acoperire economică, ai două variante – fie să duci ţara într-un deficit bugetar de până la opt la sută, fie să mai împrumuţi de la FMI cel puţin 10 miliarde de euro. În această viziune a USL apare şi varianta renegocierii acordului cu FMI pentru un nou împrumut începând cu 2013”, a subliniat Petru Călian.
USL a prezentat, vineri, un program de ieşire din criza economică. Programul economic prezentat vineri de USL propune o impozitare diferenţiată a veniturilor, în trei trepte, de 8, 12 şi 16%, menţinerea pentru încă patru ani a TVA la 24% şi negocierea unui nou acord cu FMI, în 2013.
USL îşi propune înfiinţarea a cel puţin un milion de noi locuri de muncă, măsurile prevăzute fiind reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a plăţii CAS pentru un an de zile pentru angajatorii care creează noi locuri de muncă, scutirea de orice taxe pentru angajările în regim „part time”, condiţionarea participării la licitaţii publice de existenţa a cel puţin 15% angajaţi sub vârsta de 25 de ani.
În plus, USL doreşte majorarea salariului minim pe economie la 800 lei.