Fostul candidat s-a adresat celor afectaţi de explozia de vineri dimineaţă.
„Tragedia de astăzi din Bucureşti, explozia blocului din Calea Rahovei, ne răneşte pe toţi. În spatele ruinelor sunt vieţi, lacrimi, oameni — fraţi. Îi îmbrăţişez, cu sufletul, pe cei care au pierdut totul şi pe cei care luptă acum pentru viaţă sau pentru a salva vieţi. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au decedat şi sa-i întărească pe cei răniţi şi pe cei care slujesc în aceste clipe. Mulţumesc celor care ajută, celor care nu se tem să fie oameni — buni, curaţi, adevăraţi”, a scris Călin Georgescu, în mesajul său.
Fostul candidat a îndemnat lumea la solidaritate.
„Fiecare român care simte durerea altuia ţine vie lumina acestei ţări. Adevărata putere a unui popor nu stă în arme, bani sau tehnologie — ci în caracterul colectiv al celor care îl alcătuiesc. Omenia este cea mai adâncă formă de putere, acel da rostit vieţii şi binelui, chiar şi în întuneric. Să nu uităm însă că răul nu vine doar din întâmplare. Când inima se răceşte, viaţa întreagă plăteşte preţul — iar unii, datori să vegheze, caută acum umbre de vină în locul propriei conştiinţe”, a adăugat Călin Georgescu.
Explozia produsă vineri dimineaţă la un bloc din Rahova, a provocat pagube semnificative, mai multe apartamente devenind inutilizabile, iar locatarii fiind evacuaţi. Ancheta privind cauzele incidentului este în desfăşurare.