Când va propune USR un nou ministru al Apărării? Ștefan Pălărie: Vor exista consultări și cu președintele Nicușor Dan

Publicat: 02 12. 2025, 13:48
Actualizat: 02 12. 2025, 13:48
Senatorul USR, Stefan Palarie, participa la sedinta in plen a Senatului, la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, luni, 14 aprilie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.

Ștefan Pălărie a spus că USR va propune un nou ministru pentru portofoliul de la Apărare în zilele următoare. Acesta a subliniat faptul că „Guvernul e funcțional”, întrucât atribuțiile ministrului Apărării sunt îndeplinite”.

„Decizia USR cu privire la noul ministru al Apărării va fi luată în următoarele zile. În momentul de față, Guvernul este funcțional, iar atribuțiile Ministerului Apărării sunt îndeplinite de Radu Miruță. În cazul unei posibile interceptări de drone pe teritoriul României, cel care dă comanda nu este ministrul Apărării, ci comandantul de misiune, care are mână liberă să analizeze circumstanțele și să ia cea mai bună decizie”, a spus liderul senatorilor USR, marți, la Parlament.

Concret, Ștefan Pălărie a spus că propunerea va fi făcută „mai degrabă după ziua de duminică, când toți bucureștenii sunt așteptați la vot” pentru alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei.

Vor fi consultări și cu Nicușor Dan pentru portofoliul de la Apărare

Liderul senatorilor USR a mai spus că vor fi inclusiv consultări inclusiv cu președintele Nicușor Dan în privința portofoliului de la Apărare.

„Să nu uităm că atributul apărării, cât și cel al relațiilor externe sunt și atribuții ale președintelui și vor exista astfel de consultări cu președintele. (…) Eu aș prefera să fie un om din interiorul partidului, dar aceasta va fi o decizie pe care o vor lua forurile statutare. Toate opțiunile sunt pe masă”, a mai spus Pălărie.

În data de 28 noiembrie, Ionuț Moșteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării, în urma scandalului privind diploma sa de licență.