Ordinea de zi oficială a CCR cuprindea sesizarea lui Valeriu Zgonea în calitate de şef al Camerei Deputaţilor privind hotărârea de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi cea de vacantare a funcţiei de preşedinte.
”În concordanţă cu prevederile Regulamentului, preşedintele Camerei este singurul abilitat în afară de grupurile parlamentare. Bineînţeles (că am sesizat CCR-n.r.) şi va fi judecată pe 21 iunie. Am depus sesizarea în urmă cu câteva zile, în termenul legal”, declara săptămâna trecută fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea pentru MEDIAFAX.
El a afirmat că a invocat în sesizarea făcută la CCR faptul că prin modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor se încalcă ”tot ce este strict legat de atribuţiile constituţionale”.
”Am atras atenţia că modificările la Regulament, în forma în care au fost făcute, încalcă prevederi ale CCR (…) Acolo sunt câteva noţiuni care au fost modificate neregulamentar de Comisia de regulament şi au fost încălcate de la articolul 85 până la articolul 155. Am atras atenţia că sunt câteva expresii care redefinesc dreptul şi CCR este singura care se poate pronunţa asupra constituţionalităţii modificărilor aduse Regulamentului Camerei. Modificările care au fost făcute nu respectă spiritul Constituţiei, din punctul meu de vedere. Ele sunt aplicabile, ieri a fost făcută revocarea preşedintelui, ceea ce înseamnă că din expresia pe care o folosesc constituţionaliştii este un act legal şi regulamentar, dar neconstituţional”, a explicat Valeriu Zgonea.
Citeşte şi: Valeriu Zgonea a sesizat la CCR modificarea Regulamentului Camerei. Curtea se pronunţă peste 7 zile
Citeşte şi: Valeriu Zgonea îşi ia „La revedere” de la funcţia din Parlament. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de hotărâre pentru revocare. Deputatul PSD Florin Iordache, interimar – VIDEO
Citeşte şi: Ponta: Zgonea să se oprească. Eu trebuia să fug cu scaunul sau să mă judec cu Cioloş? – VIDEO
Citeşte şi: Dragnea îl ameninţă pe liderul grupului PSD cu demiterea dacă nu rezolvă problema Zgonea. „Sunt foarte supărat. Dacă şi de data asta se vor împiedica de probleme procedurale, nu mai poate rămâne lider de grup”