CCR cere un punct de vedere Senatului pe tema sesizării făcută de liberali în cazul Şova

Curtea Constituţională a cerut, luni, un punct de vedere Biroului Permanent al Senatului la sesizarea făcută de 36 de senatori, referitor la neconstituţionalitatea hotărârii din 2 iunie, privind respingerea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.

438 afișări
Imaginea articolului CCR cere un punct de vedere Senatului pe tema sesizării făcută de liberali în cazul Şova

CCR cere un punct de vedere Senatului pe tema sesizării făcută de liberali în cazul Şova (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

Biroul Permanent al Senatului a fost solicitat să trimită punctul de vedere până în 17 iunie, "ţinând seama de faptul că dezbaterile Curţii Constituţionale vor avea loc la data de 24 iunie 2015", scrie în solicitarea Curţii Constituţionale.

"Am trimis o scrisoare Curţii Constituţionale, care ne-a solicitat un punct de vedere în legătură cu sesizarea unor membri ai Senatului vis-a-vis de votul pentru respingerea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova. A fost însuşit acest punct de vedere. Punctul de vedere spune foarte clar că a fost corect din punct de vedere procedural şi că ne-am înscris în opinia Senatului în lucrurile pe care le-a solicitat Curtea Constituţională în decizia cu privire la o altă hotărâre declarată neconstituţională în aceeaşi situaţie", a declarat vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Cristian Dumitrescu, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, senatorul PNL Cătălin Boboc, declara, în 8 iunie, că partidul său a depus o nouă contestaţie în cazul votului pentru Dan Şova.

Acesta şi-a exprimat încrederea că rezultatul la contestaţia PNL va fi acelaşi pe care CC l-a stabilit printr-o altă decizie, şi anume că prin votul repetat "conducerea Senatului a creat un alt efect juridic".

Senatul a respins, pe 2 iunie, cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, fiind înregistrate atunci 66 de voturi "pentru" şi 72 "împotrivă".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici