Ce spune Sorin Grindeanu despre relația cu Nicușor Dan: o interpretare răutăcioasă
This browser does not support the video element.
Declarația a fost făcută în emisiunea „Ai aflat cu Ionuț Cristache”, de la Gândul. Liderul PSD a fost întrebat despre presupusul sprijin pe care partidul l-a primit din partea președintelui Nicușor Dan.
„Este o interpretare chiar răutăcioasă, PSD și Nicușor Dan nu au fost în aceeași barcă politică niciodată”, a răspuns Sorin Grindeanu.
Președintele PSD a explicat de ce apar astfel de interpretări.
„Se insinuează de către cei care se așteptau ca Nicușor Dan să depășească granițele stabilite de Constituție (…) Se pare că i-a deranjat pe cei care și-au dorit să fie jucător (…) Arată impotență politică din partea celor care fac astfel de speculații”, a adăugat Sorin Grindeanu.
El a confirmat că în timpul discuțiilor cu președintele Nicușor Dan va milita în primul rând pentru refacerea coaliției de guvernare cu PNL.