Prima pagină » Politic » Cotroceniul, centrul dezbaterilor despre viitorul Europei: AI, educație și democrație digitală, în prim-plan la „Săptămâna Europeană”

Cotroceniul, centrul dezbaterilor despre viitorul Europei: AI, educație și democrație digitală, în prim-plan la „Săptămâna Europeană”

Administrația Prezidențială a organizat, în perioada 5-8 mai, proiectul „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, inițiat de președintele Nicușor Dan, reunind dezbateri despre educație, inteligență artificială, democrație digitală și valorile europene.
Cotroceniul, centrul dezbaterilor despre viitorul Europei: AI, educație și democrație digitală, în prim-plan la „Săptămâna Europeană”
Sursa foto: Administrația Prezidențială

Seria de evenimente a debutat pe 5 mai cu dezbaterea „Educație pentru un viitor european”, structurată pe două paneluri dedicate gândirii critice în era manipulării și a inteligenței artificiale, precum și beneficiilor diplomației și mobilității academice europene.

La discuții au participat studenți, profesori, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile, iar coordonatorul dezbaterii, consilierul prezidențial Sorin Costreie, a subliniat, la final, prioritățile Administrației Prezidențiale pentru învățământul preuniversitar: educația timpurie, educația bazată pe valori și educația reflexivă.

Tot pe 5 mai, la Palatul Cotroceni a avut loc forumul „Just.AI – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar”, organizat sub coordonarea consilierilor prezidențiali Cosmin-Alexandru Soare-Filatov și Alexandru Ciurea. Pentru prima dată, toate instituțiile sistemului judiciar românesc s-au reunit alături de experți europeni, cercetători și reprezentanți ai mediului privat pentru a stabili principiile integrării responsabile a inteligenței artificiale în actul de justiție. Evenimentul s-a încheiat cu semnarea unui memorandum instituțional care pune bazele unui mecanism permanent de dialog și expertiză multidisciplinară privind utilizarea AI în sistemul judiciar din România.

Pe 6 mai, Administrația Prezidențială a organizat masa rotundă „Noile arhitecturi ale democrației digitale”, găzduită de consilierul de stat Diana Punga. Dezbaterea a reunit reprezentanți ai mediului academic, societății civile și comunității tech din România și din spațiul european, fiind analizate efectele algoritmilor, platformelor digitale și noilor tehnologii asupra proceselor democratice și asupra relației dintre cetățeni și instituții. Participanții au discutat despre reziliența democratică în era digitală, transparența algoritmică, protejarea drepturilor fundamentale și necesitatea unor politici publice europene adaptate ritmului accelerat al transformărilor tehnologice.

În cadrul proiectului a fost organizată și conferința „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa”, coordonată de consilierul de stat Mădălina Fătu, cu participarea Părintelui Consilier Patriarhal Sorin Șelaru, directorul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă Uniunea Europeană. Discuțiile au vizat relația instituțională dintre Uniunea Europeană și cultele religioase, precum și rolul valorilor morale în spațiul public european.

Totodată, în această perioadă, la Palatul Cotroceni a fost găzduită expoziția „România – destinație europeană cultural-religioasă de referință”, dedicată promovării patrimoniului cultural și religios românesc și potențialului acestuia pentru dezvoltarea turismului cultural și sustenabil.

Evenimentele s-au încheiat pe 8 mai cu o întâlnire între președintele Nicușor Dan și aproximativ 150 de studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Discuțiile au vizat politicile Uniunii Europene, extinderea UE, apărarea europeană, investițiile în România, administrația publică și modalitățile prin care tinerii se pot implica activ în viața publică și în procesul decizional european.

Citește și

Recomandarea video