Cseke Attila confirmă acordul din coaliție pentru promovarea „Pachetului 2” legislativ
This browser does not support the video element.
Ministrul Cseke Attila a declarat la Antena 3 CNN că există un acord în coaliția de guvernare privind promovarea „Pachetului 2” de măsuri, care include și reforme în administrație, urmând ca proiectul legislativ să fie adoptat de guvern până la sfârșitul săptămânii.
Cseke Attila a confirmat că liderii coaliției au ajuns la un acord în privința promovării „pachetului doi” de măsuri, structurat pe mai multe paliere.
Unul dintre acestea vizează administrația publică.
„Încercăm și vom reuși, chestiunea este în cât timp… o zi, două… să reglementăm toate acestea într-un proiect legislativ, ca vineri-sâmbătă guvernul să poată să aprobe, iar apoi își va urma cursul”, a precizat ministrul.
El a explicat că, în lipsa unei moțiuni de cenzură sau a unei sesizări de neconstituționalitate, pachetul legislativ urmează să ajungă la promulgare la președintele României.