Dăncilă: Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Românii au fost şi vor rămâne un popor proeuropean

Premierul Viorica Dăncilă a făcut, joi, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE, apel la unitate şi a spus, în faţa liderilor UE, că ţara noastră va demonstra că este "pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus în rândul tuturor celorlalte state membre".

573 afișări
Imaginea articolului Dăncilă: Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Românii au fost şi vor rămâne un popor proeuropean

Dăncilă: Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Românii au fost şi vor rămâne un popor proeuropean

"Astăzi românii se bucură de Preşedinţia Consililui UE, ocupă un loc meritat în Europa, unde să primească acelaşi respect, beneficii de care se bucură toţi cetăţenii Europei. România va conduce cu demnitatea Preşedinţiei Consiliului UE,. Văd că aici se află parte din arhitecţii UE, dintre cei care au contribuit la aquis-ul comunitar. Le mulţumesc pentru contribuţia lor. Privind în urmă cred că cel mai important pas al integrării noastre a fost când poporul român a adoptat, prin referendum, Constituţia României. Atunci a vut loc actul de voinţă al poporului român de a se alinia şi de a îşi însuşi valorile UE. Constituţia noastră este garanţia cea mai puternică că ţara noastră a pornit pe drumul ireversibil al UE. Constituţia a reprezentat linia de start în procesul de integrare euroatlatică. Azi putem spune cu toate convingerea că tot ce constituţional este şi european, iar tot ce este european este în acord cu covingerile şi valorile constituţiei.", a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul a făcut şi apel la unitate. "Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Cei mai slabi trebuie să fie ajutaţi să fie mai puternici. Dacă vrem ca Uniunea să fie respectată la nivel internaţional atunci trebuie ca noi să ne respectăm între noi".

CITEŞTE ŞI: Bucureştiul preia preşedinţia Consiliului UE/ Şeful PE, apel către ţările care blochează intrarea României în Schengen/ Tusk: Românii să apere libertatea cum a apărat Duckadam cele patru penalty-uri în '86

"Vom demonstra că România şi-a câştigat pe deplin rolul ca stat membru al UE. Vom demonstra că România este pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus în rândul tuturor celorlalte state membre şi vom demonstra că România e bine pregătită să gestioneze dosarele şi să fie un mediator imparţial care să poată genera consens pe plan european. Îndrăzniţi să credeţi în România, în capacitatea României de a conduce cu cinste şi onoare Consiliului UE. Astăzi putem demonstra ca poporul român e ataşat valorilor europene şi spaţiului comunitar. Vreau să vă spun că românii au fost şi vor rămâne un popor proeuropean. Dimpotrivă, ne dorim să participăm activ la deciziile majore ale UE şi iată că astăzi o facem. Ne dorim să fim respectaţi şi iată că astăzi România se aşează la masa unde se discută viitorul UE", a mai spus premierul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici