Daniel Zamfir: PSD nu se opune organizării alegerilor în Capitală

Publicat: 07 10. 2025, 14:16

„Cu subiect și predicat, PSD-ul nu acceptă, cum a spus domnul Grindeanu foarte plastic, să fie ruda săracă. Adică PSD-ul la Primăria Capitalei la alegeri o să primească din nou plăcuțe suedeze și ciumă roșie, dar la guvernare suntem băieții buni, care trebuie să asigurăm stabilitatea. Adică să se hotărască partenerii noștri de coaliție cum vor să trateze PSD: cu plăcuțe PSD sau parteneri de guvernare. Noi am spus care este viziunea noastră politică. Asta este viziunea politică: ori suntem parteneri… Nu putem fi și colo, și colo”, spune la Digi24 Daniel Zamfir.

El susține că nu există o legătură între congresul PSD și alegerile pentru PMB.

„Nu are nicio legătură. Noi săptămâna viitoare o să avem un CPN, un Consiliu Politic Național. Și vom decide data alegerilor (interne – n.r.), cel mai probabil sfârșitul lui octombrie”, adaugă el.

Data alegerilor pentru PMB trebuie stabilită de Bolojan

De asemenea, el menționează că data organizării alegerilor trebuie să fie stabilită de premierul Ilie Bolojan.

„PSD nu se opune organizării alegerilor. (…) PSD nu impune niciodată o data alegerilor, PSD-ul nu blochează, nici n-ar avea cum să blocheze hotărârea de guvern care să stabilească data alegerilor”, încheie Zamfir.

Liderul USR, Dominic Fritz, afirma că organizarea alegerilor este un drept care nu poate fi negociat prin înțelegeri politice sau trocuri. El spune că „niciun partid nu are dreptul să condiționeze alegerile de combinații politice” și critică ideea de „candidat unic” ca fiind „politic falimentară”.

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spunea că alegerile din Capitală nu trebuie reduse la competiția pentru un nume de primar, ci la o decizie politică asumată în cadrul coaliției. El cere partenerilor să stabilească fie un candidat comun, fie candidați separați pentru fiecare partid.