Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat miercuri, într-un interviu acordat RFI, că social-democrații vor analiza proiectele de lege care reprezintă jaloane în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă spune că forma actuală a Legii salarizării nu poate fi votată.
Potrivit acestuia, PSD va decide după ce va vedea varianta finală a proiectelor.
„Categoric că vom vota aceste proiecte de legi care reprezintă jaloane în PNRR, după ce vom vedea care sunt prevederile acestor proiecte de legi, pentru că astăzi când vorbim, noi nu știm cum vor arăta proiectele de legi, pentru că nu am primit forma finală. Este, cum ați văzut, o dezbatere extrem de contondentă pe legea salarizării.”, a afirmat Daniel Zamfir.
PSD a anunțat deja că nu va vota legea salarizării, jalon PNRR. Dacă aceasta nu va fi adoptată de Parlament, România riscă să piardă peste 700 de milioane de euro din PNRR.
Daniel Zamfir a spus că interesul național înseamnă, înainte de toate, adoptarea unor măsuri care să fie în beneficiul cetățenilor. El a criticat modul în care a fost negociată legea.
„Interesul național, pentru cei care mă întreabă despre interesul național, interesul național este să guverneze în interesul oamenilor. Ori dacă tu ai negociat atât de prost o lege a salarizării care să creeze mai mari nedreptăți decât să repare acele nedreptăți, o lege a salarizării în acest fel, care să arunce în aer societatea românească, noi nu avem cum să votăm.”, a declarat liderul senatorilor PSD.
Întrebat despre afirmațiile PNL, potrivit cărora proiectul Legii salarizării ar fi fost realizat de PSD în perioada în care conducea Ministerul Muncii, Zamfir a susținut că forma inițială a fost modificată ulterior.
„Legea făcută de PSD a fost schimbată de Pîslaru și prezentată într-un alt fel, invocându-se faptul că nu sunt suficienți bani ca să facem o lege a salarizării echitabile. Și atunci, decât să fac o lege a salarizării care să arunce în aer societatea românească, și asta apropo de ce spuneați că pierde 70 miliarde, legea propusă înseamnă o cheltuială în plus pentru statul român de 8 miliarde de lei. Adică 1,6 miliarde de euro. Păi asta înseamnă reformă? Să arunce în aer societatea românească și aduce o cheltuială în plus de 1,6 miliarde? Este o lege care nu poate să fie votată în acest fel.”, a afirmat Daniel Zamfir.