De la Muntele Athos la Guvern. Planul schimbat al lui Adrian Veștea

Publicat: 14 06. 2026, 20:22
Actualizat: 14 06. 2026, 22:01

This browser does not support the video element.

Veștea a explicat, duminică, la Antena 3 CNN că intenționa să plece într-o călătorie la final de săptămână, însă desemnarea sa a intervenit în agenda personală.

„Aveam cu totul și cu tot alte preocupări. Vreau să… am o deplasare la sfârșit de săptămână, chiar vreau să merg pe Muntele Athos să mă rog pentru succesul celui mic, dar agenda trebuie schimbată”.

El a subliniat că situația în care se află l-a luat prin surprindere și a impus o schimbare de priorități.

„Este o situație care și pe mine m-a luat prin surprindere”.

Veștea a precizat că are o relație constantă cu spiritualitatea, fără a o duce la extrem.

„Există, există de fiecare dată. Sunt o persoană care nu duc nimic la extrem și nu vreau să fiu interpretat pentru că ajung foarte des la biserică. Ajung la biserică, dar în diverse situații și în diverse momente”.

El a adăugat că încearcă să păstreze echilibrul în raport cu credința și viața publică.

„Dar sunt o persoană care mă rog, și de fiecare dată încerc să fie o persoană echilibrată, o persoană care a avut șansa să fie în anumite poziții și care ar trebui să aibă măsură în tot ceea ce face, raportându-se la semenii lui”.