Decretul pentru numirea Oanei Gheorghiu ca vicepremier, publicat în Monitorul Oficial. Când va avea loc depunerea jurământului
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a Oanei Clara Gheorghiu, în calitate de viceprim-ministru.
Actul a fost publicat joi dimineață în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc joi, la ora 10:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.
Odată cu intrarea în vigoare a acestui decret, încetează efectele Decretului nr. 909/2025, prin care Ilie Bolojan fusese desemnat vicepremier interimar.
Premierul Ilie Bolojan a propus-o pe Oana Gheorghiu pentru această funcție, subliniind implicarea sa în proiecte sociale majore, între care construirea primului spital pentru copii cu cancer din România, realizat prin Asociația „Dăruiește Viață”, pe care aceasta a cofondat-o.
Numirea a generat însă controverse politice. Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a cerut marți seara premierului Bolojan „să-și retragă imediat propunerea” privind nominalizarea Oanei Gheorghiu, susținând că menținerea acesteia ar putea „compromite relația cu SUA” și ar conduce la „un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul strategic”.