Deputatul Dumitru Coarnă lansează partidul Forța Alternativă pentru România (FAR)

Publicat: 01 10. 2025, 12:25
Actualizat: 01 10. 2025, 12:28

Deputatul Dumitru Coarnă, fost lider sindical și membru SOS România, a anunțat înființarea unui nou partid politic, Forța Alternativă pentru România (FAR), care se poziționează ca o alternativă de centru-dreapta pentru românii dezamăgiți de actuala clasă politică. Formațiunea promovează valori creștin-democrate și conservatoare, patriotism, suveranitate și unitatea națională.

Președintele FAR a explicat că partidul își propune să reconstruiască încrederea între cetățeni și stat prin politici pragmatice, dezvoltare economică, infrastructură solidă și protecția familiei tradiționale.

Am luat decizia, împreună cu membrii fondatori ai FAR, să creăm alternativa de care avem nevoie în România, pornind de la zero, cu un program bine definit și cu proiecte de țară care să aducă acea schimbare pe care foarte mulți români și-o doresc. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat Dumitru Coarnă, președintele FAR.

FAR va susține drepturile fundamentale ale cetățenilor, egalitatea de șanse, accesul la educație și locuințe, precum și o dezvoltare economică durabilă. Partidul promovează o societate deschisă, creștină, în care valorile morale și religia contribuie la luarea deciziilor corecte.

Coarnă a făcut un apel către românii care își doresc o schimbare reală să se alăture formațiunii, subliniind că FAR este construit din oameni onești, pregătiți să contribuie la reconstrucția României și la implementarea unui program politic orientat către bunăstare, stabilitate și dezvoltare durabilă.