Directorul CNAIR anunță că sunt șanse să se deschidă circulația pe A7 până la Adjud în acest an

Publicat: 22 08. 2025, 11:10

Cristian Pistol a verificat vineri lucrările pe tronsonul Focșani – Bacău al Autostrăzii Moldova (A7), împreună cu premierul Ilie Bolojan și cu ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Conform directorului CNAIR, stadiile fizice sunt de aproximativ 80% pe primele două loturi (Focșani-Domnești Târg și Domnești Târg -Răcăciuni), iar pe lotul Răcăciuni-Bacău stadiul fizic este de aproximativ 60%.

„În acest ritm sunt șanse reale ca anul acesta să deschidem circulația cel puțin până la Adjud (50 km). Finalizarea în termen a lucrărilor pe acest tronson de autostradă (96 km) ca și pe tronsonul vecin (Bacău – Pașcani) este foarte importantă atât pentru asigurarea continuității pe coridorul 9 Pan-european cât și pentru dezvoltarea economică a Moldovei. Lucrările pe cele 6 loturi dintre Focșani și Pașcani, contractate de constructorul român UMB, sunt finanțate prin PNRR”, a scris pe Facebook Cristian Pistol.

Acesta susține că, potrivit graficelor de lucrări, anul viitor se va circula pe autostradă de la București la Pașcani, pe o distanță de aproximativ 390 km (A7-A3).