Elena Udrea află joi dacă scapă de închisoare

Publicat: 26 06. 2025, 06:32
Elena Udrea s-a prezentat la Curtea de Apel Bucuresti, fostul ministru al Turismului avand infatisare in procesul privind finantarea campaniei electorale din 2009, in care este acuzata de luare de mita si spalare de bani, joi 12 septembrie 2019. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Şedinţa de la Judecătorie este programată pentru joi la ora 9:00, conform portalului instanţelor. Elena Udrea este la un pas de eliberarea condiţionată după ce a obţinut aviz favorabil de la Comisia din Penitenciarul Târgşor. Dacă instanţa decide că Udrea poate fi eliberată condiţionat, fosta politiciană va putea părăsi rapid penitenciarul.

Fostul ministru a fost încarcerat în iunie 2022 după extrădarea din Bulgaria în contextul condamnării din dosarul „Gala Bute”.

Udrea a fost inculpată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, dar a părăsit ţara înainte de pronunţarea verdictului. A fost identificată şi arestată în Costa Rica, însă în decembrie 2018 a fost eliberată după o decizie a Curţii Constituţionale care anula condamnările pentru nerespectarea legii la constituirea completurilor de judecători.

În aprilie 2022, pe baza unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte a respins o contestaţie în anulare şi a confirmat pedeapsa de şase ani. Udrea a fugit în Bulgaria, de unde a fost extrădată şi încarcerată la Târgşor.

Udrea a fost inculpată pentru coordonarea unui sistem prin care persoane din anturajul său au primit bani de la companii pentru a le garanta plata rapidă a contractelor cu Ministerul Turismului.