Fără Executiv „vom fi sancționați cu toții”. Kelemen Hunor speră la „surprize” la votul pentru guvernul Mureșan
This browser does not support the video element.
Kelemen Hunor a spus că, în calculele teoretice, există 229 de voturi care ar putea susține Guvernul Mureșan, însă acest lucru nu înseamnă că toate aceste voturi sunt garantate. Pentru învestire sunt necesare 233 de voturi.
„Dar asta nu înseamnă că toate aceste persoane vor vota pentru guvern. Nu știm. Dar am spus că teoretic acolo ne-am oprit. Dacă toată lumea ar veni la vot și ar vota guvernul Mureșan. Deci am vorbit despre o posibilitate aritmetică, nu despre discuții și promisiuni. Nu știu ce se va întâmpla”, a declarat liderul UDMR, marți, la Antena 3 CNN.
Acesta a spus că rezultatul votului trebuie așteptat înainte de a fi făcute scenarii privind formarea unui nou guvern sau eventualele alegeri anticipate.
„Eu cred că trebuie să așteptăm votul, ultimul vot exprimat, după aceea vom vedea. Sunt convins că dacă fiecare deputat se gândește dincolo de partid, că această țară are nevoie de un guvern pentru a trece până în 2027 eventual, că nu va exista o stabilitate pe termen mediu, pe termen lung cu acest Parlament, atunci va vota pentru acest guvern”, a afirmat Kelemen.
Liderul UDMR a susținut că parlamentarii trebuie să țină cont de nevoia de a avea un Executiv cu puteri depline, care să poată adopta rectificarea bugetară, legea salarizării și bugetul pentru anul 2027.
„Deci dacă te gândești la țară și ce are nevoie în acest moment România, atunci sper că vom avea surprize”, a spus Kelemen Hunor.
„Vom fi sancționați cu toții”
Președintele UDMR a făcut apel la responsabilitate și a spus că partidele trebuie să își flexibilizeze pozițiile pentru a putea fi format un guvern.
„Dacă nu reușim să votăm un guvern să meargă să facă ce e de făcut, atunci vom fi sancționați cu toții, fiindcă nu se poate, nu poți să stai în fața cetățenilor și să spui că nu pot, nu vreau, nu mă înțeleg cu ăla, nu stau de vorbă cu celălalt, nu-mi place, nu știu care. Deci astfel nu se poate”, a declarat Kelemen Hunor.
El a subliniat că actualul Parlament va rămâne același indiferent de rezultatul votului și că este nevoie de compromis între formațiunile parlamentare.
„De aceea fiecare trebuie să facă un pas înapoi, trebuie să-și mai flexibilizeze mandatul și trebuie să ajungă la concluzia că țara are nevoie de un guvern, dacă n-au ajuns până la această concluzie”, a spus liderul UDMR.
Kelemen Hunor a afirmat că un guvern cu puteri depline poate fi susținut dacă există voință politică din partea mai multor formațiuni.
„Care e dezideratul astăzi? Să avem un guvern cu puteri depline. Dacă avem acest deziderat pentru cel puțin patru partide, PSD, PNL, UDMR, USR și grupul minorităților naționale, atunci este exclus să nu găsești o soluție”, a afirmat acesta.
Kelemen Hunor: Nu intru în scenarii după vot
Întrebat ce va face UDMR dacă Guvernul Mureșan nu va primi votul de învestitură, Kelemen Hunor a spus că nu dorește să intre în scenarii înainte de vot.
„Eu mă concentrez doar asupra votului de mâine. Nu vreau să intru în niciun scenariu după ziua de mâine. Sigur, astăzi șansele, și asta am spus și ieri, am spus și acum o săptămână, spun și astăzi, că astăzi șansele să treacă guvernul Mureșan la această oră nu sunt foarte mari”, a declarat liderul UDMR.
El a precizat că nu există, în acest moment, 233 de voturi sigure sau promisiuni în acest sens.
„Nu există 233 de voturi sigur, promisiuni în sensul ăsta, dar poate până mâine unii vor considera că e țara mai importantă decât încă două-trei săptămâni pierdute. Deci vom vedea”, a spus Kelemen Hunor.
În ceea ce privește posibilitatea unui premier independent, liderul UDMR a spus că România are nevoie de o persoană capabilă să negocieze cu mai multe partide și să construiască o majoritate parlamentară.
„Trebuie un om care are capacitatea de a dialoga și cu unul și cu celălalt. Aici vorbesc de PNL și de PSD, eventual cu USR și cu noi. Că altfel nu se poate asigura o majoritate transparentă, corectă și cât de cât stabilă, fiindcă după aceea trebuie să treci și proiectele de legi prin acest Parlament”, a afirmat Kelemen Hunor.
El a respins însă orice speculație privind următoarea desemnare, spunând că decizia îi aparține președintelui Nicușor Dan.
„Eu nu știu ce va face președintele, nu știu pe cine va desemna, nu știu dacă va face consultări, nu știu dacă va dizolva Parlamentul. După declarațiile consecvente nu cred că va dizolva Parlamentul, dar trebuie să așteptăm ziua de mâine. Nu intru în nicio speculație”, a spus liderul UDMR.