Florin Iordache, ministrul Justiţiei, i-a chemat luni la discuţii pe L.C. Kovesi (DNA), Augustin Lazăr (Parchetul general) şi Daniel Horodniceanu (DIICOT)
Discuţiile cu şefii parchetelor sunt programate să aibă loc luni, în jurul prânzului.
De altfel, ministrul Justiţiei a declarat, vineri, că va avea întâlniri cu procurorul general, urmând să discute şi situaţia Laurei Codruţa Kovesi, în contextul înregistrărilor lui Sebastian Ghiţă şi a dosarului de la parchet.
„E o anchetă în derulare la Parchetul General. Această discuţie o voi avea şi săptămâna viitoare când mă văd cu procurorul general şi cu adjuncţii dumnealui.(…) Atâta timp cât este o anchetă în derulare, pe care o are în acest moment Parchetul General, atâta timp cât respectă prevederile legale, nu văd de ce (n.r.-retragere din funcţie a procurorului şef DNA)”, a răspuns Florin Iordache vineri.
Ministrul Justiţiei a mai susţinut că în România nu mai este nevoie de monitorizare prin rapoarte MCV, precizând că ţara noastră a arătat „progrese remarcabile”.
Citeşte şi: GALERIE FOTO Fenomen rar în Constanţa: Portul Turistic Tomis a îngheţat prima oară după mai mulţi ani / Gratuitatea pentru transportul în comun va fi prelungită până la îmbunătăţirea vremii
Citeşte şi: Ministrul Mediului, Daniel Constantin, caută soluţii pentru a înlocui timbrul de mediu/ Există o discuţie privind impozitarea în funcţie de venituri din 2018. Deficit 3% în 2017
Citeşte şi: FOTO, VIDEO Atac în IERUSALIM după ce un camion a intrat într-un grup de pietoni. Cel puţin patru morţi; atacatorul a fost ucis