Fostul deputat Vlad Cosma, o nouă înregistrare. El susţine că procurorii Negulescu şi Savu au scris singuri un denunţ
”Îmi aduc aminte cum, în 2016, domnul Lucian Onea şi domnul Mircea Negulescu m-au chemat la DNA şi mi-au spus că au demarat cercetările într-un dosar ce îi viza pe Ponta, Ghiţă şi Blair. Rolul meu era acela de a fi unealta credibilă, care ar fi mers la instanţă, eu eram unealta prin care ar fi încercat să inducă în eroare judecătorii, rolul meu fiind să semnez o declaraţie. Le-am spus că nu îl cunosc pe Blair, dacă s-a întâlnit cu Ponta. Mi-au spus că trebuie să semnez, dacă nu vreau să am eu probleme. Am semnat, cred că în jurul ei s-a construit restul dosarului”, a declarat, miercuri seară, Vlad Cosma, la Antena 3.
În înregistrarea prezentată de Vlad Cosma se aude cum procurorii Mircea Negulescu şi Albert Savu dictează şi scriu singuri declaraţia atribuită acestuia.
„Procuror Alfred Savu: Subsemnatul, nu ştiu ce…unde ai ajuns? Vă aduc la cunoştinţă?
Poliţist DNA Mihai Iordache: Formulez prezentul denunţ cu privire la fapte de natură penală săvârşite de….mogulul, deputat în Parlamentul …
Procuror Alfred Savu: Păi nu.. neapărat..
Poliţist DNA Mihai Iordache: Atunci?
Procuror Alfred Savu: De Ponta…(neinteligibil)…aşa, virgulă, în legătură cu alegerile prezidenţiale …desfăşurate în anul 2014.
Procuror Mircea Negulescu: Ce mai, e…(neinteligibil)…I-am zis şi lui Lucică, ne jucăm cu mintea lui. Am un fetiş cu el”, potrivit înregistrării audio prezentate miercuri seară de fostul deputat.
Vlad Cosma a depus, pe 9 februarie 2018, o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) împotriva procurorilor Giluela Diaconu, Alfred Savu, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, ultimul fiind recent exclus din magistratură, în care îi acuză de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituirea de grup infracţional organizat. Pe 20 februarie însă, fostul deputat, citat la Parchetul General pentru a îşi susţine plângerea, nu s-a mai prezentat la audieri.
Citeşte şi: Ion Ariton, fostul ministru al Economiei, suspendat din ALDE pentru că nu a plătit cotizaţia timp de 15 luni
Citeşte şi: Claudiu Manda: SRI a transmis către ANI informaţii despre Iohannis, când acesta devenea membru PNL/ Următoarea vizită a Comisiei va fi la unităţile SRI care se ocupau de interceptări
Citeşte şi: Liviu Dragnea, întrebat ce aşteptări are de la Tudorel Toader care prezintă joi raportul activităţii DNA: Să nu se facă de râs/ Ce spun Ecaterina Andronescu şi Niculae Bădălău
Citeşte şi: Juncker, după întâlnirea cu premierul Dăncilă: Este al cincilea prim-ministru. Să sperăm că va rămâne mai mult în funcţie pentru că nu mai ştiu unde pleacă toată lumea cu care mă întâlnesc | VIDEO
Citeşte şi: Congres PSD, în 10 martie | Marian Oprişan şi Codrin Ştefănescu şi-au anunţat candidaturile/ Niculae Bădălău încă nu s-a decis