Frederiksen și Starmer cer schimbarea tratatului european privind drepturile omului

Publicat: 10 12. 2025, 13:41
28 January 2025, Berlin: Denmark's Prime Minister Mette Frederiksen, speaks during a joint press conference with Germany's Chancellor Olaf Scholz (not pictured), following their meeting at the Federal Chancellery. Photo: Michael Kappeler/dpa

Premierul danez Mette Frederiksen și premierul britanic Keir Starmer au cerut marți seară o modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, privind presiunile legate de migrație.

Cei doi lideri europeni au declarat că regulile actuale nu mai corespund situației globale.

„Cadrul actual de azil a fost creat pentru o altă eră. Într-o lume cu mobilitate masivă, răspunsurile de ieri nu funcționează. Îi vom proteja întotdeauna pe cei care fug de război și teroare – dar lumea s-a schimbat, iar sistemele de azil trebuie să se schimbe odată cu ea”,  au declarat cei doi într-un editorial comun pentru The Guardian.

„Astăzi, milioane de oameni se deplasează nu doar pentru că viața lor este în pericol, ci și pentru că își doresc un viitor mai bun. Dacă nu ținem cont de acest lucru, am eșua în a satisface nevoile refugiaților autentici și ale comunităților cărora li s-a cerut prea mult timp să absoarbă schimbări rapide”, au mai spus aceștia.

Cerința lor a venit după ce Uniunea Europeană a adoptat luni noi reguli privind migrația, care apropie blocul comunitar de modelul aplicat de Danemarca.

Partidele europene încearcă să răspundă creșterii influenței formațiunilor anti-migrație, care folosesc tema migrației în campanii electorale.

Miniștrii de justiție și interne din statele europene au adoptat politici ce oferă țărilor din Uniune posibilitatea de a deporta solicitanți de azil respinși și de a crea centre de procesare în afara Europei.

Mai mult, ei au vrut înființarea unor zone speciale pentru expulzări în afara teritoriului comunitar. Marea Britanie a ajustat sistemul de azil într-o direcție apropiată luna trecută.

Conform POLITICO, Aproximativ 40 dintre cei 46 de membri ai Consiliului Europei sunt așteptați miercuri la o întâlnire dedicată migrației, la Strasbourg.

Consiliul Europei dorește să combată ideea că CEDO împiedică acțiunile legate de migrație și returnări. În luna mai, nouă state au semnat o scrisoare prin care cer reinterpretarea CEDO, pentru a permite expulzări mai simple în cazul migranților care comit infracțiuni.