Grindeanu, despre acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Justiției: Nu vreau să-l apăr. Eu am mai văzut filmul ăsta

Publicat: 20 01. 2026, 15:42
Actualizat: 20 01. 2026, 15:47

This browser does not support the video element.

Sorin Grindeanu a reacționat, marți, la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, la acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu.

Întrebat cum sunt văzute aceste acuzații la adresa ministrului în interiorul partidului, Sorin Grindeanu a subliniat că există o analiză la universitatea unde Marinescu și-a susținut teza de doctorat și că până la anunțarea deciziei, PSD îl susține pe acesta.

„Nu vreau să-l apăr pe Marinescu. Eu am mai văzut filmul ăsta. Și l-am mai văzut cu toții. Cum nu convine ceva, scoatem câte o chestiune. Eu știu că în acest moment există în analiză, la universitatea unde și-a dat doctoratul, această teză, care va ieși cu o decizie. Despre asta e vorba. Până atunci, PSD-ul îl susține pe Marinescu, fiind un ministru care și-a făcut treaba foarte bine”, a afirmat Grindeanu în cadrul emisiunii de la Gândul. 

Liderul PSD a mai fost întrebat și ce măsură va fi luată dacă decizia în urma analizei este aceea că ministrul Justiției a plagiat în teza sa de doctorat.

„Îl schimbăm, evident”, a fost răspunsul lui Grindeanu.

Acuzațiile de plagiat

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, este vizat de acuzații de plagiat, după ce o analiză publicată de PressOne susține că peste jumătate din teza sa de doctorat în Drept ar conține fragmente copiate din alte lucrări științifice. Conform investigației, 56,68% din lucrare, respectiv 140 de pagini din totalul de 247, conțin fragmente copiate din alte lucrări științifice.

Analiza PressOne arată că cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din trei lucrări distincte, iar în unele cazuri fragmentele copiate cuvânt cu cuvânt se întind pe până la 25 de pagini consecutive.

Ministrul Marinescu a reacționat la scurt timp după apariția investigației și, într-o postare pe Facebook, acesta a negat acuzațiile.

„Am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică , în conformitate cu legislația din acel moment, teza fiind evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU, conform tuturor rigorilor, fără a mi se semnala vreo neconformitate.​ (…) În măsura în care cineva le contestă, chiar și după aproape 20 de ani , are posibilitatea deplină să se adreseze organismelor in drept, conform legii”, afirma, la momentul respectiv, Radu Marinescu.