Grindeanu: Nicușor Dan este pentru mine o surpriză plăcută
„Am apreciat în această perioadă faptul că tot timpul caută, încearcă să găsească soluții, să mergem înainte, să deblocheze situația. Asta e o treabă pe care am apreciat-o”, a spus Grindeanu, la Adevărul.
Liderul PSD a spus că imaginea sa despre Nicușor Dan s-a schimbat, în condițiile în care cei doi nu au făcut parte din aceeași tabără politică.
„Pentru mine, vis-a-vis de ce aveam ca imagine înainte, nefiind niciodată în aceeași tabără politică, PSD și Nicușor Dan, pentru mine e o surpriză plăcută”, a afirmat acesta.
Grindeanu a adăugat că apreciază modul în care președintele a gestionat situațiile politice în acest an.
„Modul în care a gestionat lucrurile în acest an pentru mine, pentru modul în care a încercat de fiecare dată să găsească soluții, da, este o surpriză plăcută”, a spus liderul social-democrat.