Prima pagină » Politic » Guvernul nu taie alocațiile de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA. Autoritățile clarifică o informație falsă

Guvernul nu taie alocațiile de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA. Autoritățile clarifică o informație falsă

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) transmite că informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Guvernul ar fi eliminat alocația lunară de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA sunt false.
Guvernul nu taie alocațiile de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA. Autoritățile clarifică o informație falsă
Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Andrei Rachieru
29 dec. 2025, 12:57, Politic

Potrivit instituției, așa-numita ordonanță „trenuleț” nu aduce nicio modificare dreptului prevăzut la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, care reglementează acordarea alocației lunare de hrană pentru această categorie de copii. Beneficiul rămâne în vigoare și se aplică în continuare.

Confuzia a apărut în urma interpretării eronate a articolului XXXVIII din ordonanță, care prevede neaplicarea, în anul 2026, a art. 58 indice 2 din Legea 448/2006. Autoritățile subliniază că acest articol nu se referă la alocațiile de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, acestea fiind reglementate distinct prin art. 58 alin. (2), care nu a fost modificat.

„Prin ordonanța «trenuleț» nu este adusă nicio atingere acestui drept. Alocația lunară de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA se acordă în continuare”, precizează ANPDPD.

Reprezentanții instituției afirmă că rămân deschiși pentru clarificarea oricăror îngrijorări generate de această confuzie, care a dus la răspândirea unei știri false.

Recomandarea video