Ilie Bolojan vine cu prima reacție în cazul scandalului Dragoș Anastasiu. Ce a declarat premierul
Jurnaliștii publicației Bihoreanul au obținut, în exclusivitate, o reacție din partea premierului Ilie Bolojan în privința scandalului în care vicepremierul Dragoș Anastasiu este implicat.
Bolojan a fost surprins de reporterul publicației la sediul Prefecturii Bihor, acolo unde a venit însoțit de președintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon.
În momentul în care a fost întrebat de cazul în care este implicat Anastasiu, pe marginea căruia numeroase voci din opinia publică i-au cerut să aibă o poziție, Ilie Bolojan a reacționat: „Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”.
Tot duminică, reprezentanții Guvernului au anunțat că Dragoș Anastasiu va susține o conferință de presă la ora 17:00, la Palatul Victoria.
În cursul zilei de sâmbătă, între Anastasiu și DNA au existat contre în privința calității pe care vicepremierul o are în dosar.
Dragoș Anastasiu a declarat până acum că el a fost doar martor în dosar, nu denunțător. În replică, DNA îl contrazice, spunând că acesta a avut calitatea de martor-denunțător în dosar, alături de fostul său partener de afaceri. „La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanţi ai societăţii SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie iniţiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunţ deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceştia au fost audiaţi în aceeaşi zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunţători”, se arată în comunicatul oficial.