„În deșert, apa este mai ieftină decât în județul Alba. De data aceasta o spune cu subiect și predicat unul dintre cei mai mari investitori din industria producției de porțelan. Acționarii IPEC Alba Iulia se gândesc să mute o parte din producție în Egipt sau în Arabia Saudită, unde au descoperit cu stupoare că apa sau energia sunt mai ieftine în mijlocul deșertului decât în Alba”, spune Mureșan, pe Facebook.
În producția de porțelan, apa este esențială, iar prețurile la care a ajuns în Alba ridică foarte mult costurile de producție.
Mureșan precizează că în ultimii ani i-a atras atenția în mai multe rânduri președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, că a permis ca apa să ajungă un bun de lux în județul Alba.
„Domnul Dumitrel fuge de acest subiect total nepopular și ignoră toate solicitările pe care i le-am făcut, alături de colegii mei social democrați. Am înaintat Pactul pentru Apă în care am cerut prețuri decente la apă și canalizare, transparentizarea activității companiei de apă, la care CJ Alba este acționar majoritar, și eliminarea/ reducerea beneficiilor și salariilor de lux ale șefilor societății. Am cerut reformarea și eficientizarea activității SC APĂ CTTA Alba. Am cerut tarife reduse, cum prevede legea, pentru familiile vulnerabile”, mai spune președintele PSD Alba.
Acesta îl acuză pe președintele CJ Alba că ignoră total problemele legate de tarifele la apă și nu dorește reforma companiei de apă și canalizare.
„A refuzat orice dialog privind transparentizarea activității companiei și a ignorat petiția semnată de peste 15.000 de oameni din Alba care au cerut prețuri decente la apă și canalizare. A permis înființarea unui nou post de director în organigramă pentru fostul vicepreședinte al CJ Alba Dumitru Fulea, astfel încât să își asigure liniștea în PNL Alba, după debarcarea acestuia de la Consiliul Județean”, acuză Mureșan
Acesta precizează că, în urma presiunii publice exercitată de PSD Alba, șefii APĂ CTTA care ajunseseră la vârsta legală de pensionare, s-au retras din funcție. Printre aceștia și soția lui Ion Dumitrel, care conducea departamentul de resurse umane.