Klaus Iohannis: „Eu voi decide pe cine voi desemna premier. Partidele s-au poziţionat pentru negocieri”
”Asta vă voi spune la momentul potrivit, când voi decide eu pe cine voi desemna prim-ministru”, a spus Klaus Iohannis când a fost întrebat dacă vede posibil un alt guvern în afară de unul format din PSD şi ALDE.
De asemenea, el a spus că declaraţiile liderilor politici din această perioadă denotă o poziţionare a acestora în perspectiva negocierilor.
”În această perioadă fac multe, multe declaraţii (ale liderilor partidelor – n.r.). Toată lumea se poziţionează pentru negocieri. Atunci este bine să privim declaraţiile cu calm şi să aşteptăm proba, proba fiind votul de învestitură”, a apreciat şeful statului.
În opinia lui, vehicularea scenariului alegerilor anticipate este prematură.
”Cred că ne grăbim un pic cu aceste scenarii. Haideţi să-i lăsăm pe cei din partide să vină la consultări, să spună cum îşi imaginează ei formarea guvernului, pe urmă să desemneze pe cineva şi pe urmă să-l voteze Parlamentul şi apoi vedem mai departe”, a punctat Iohannis.
Potrivit lui Iohannis, consultările, chiar în condiţiile în care social democraţii susţin că nu sunt dispuşi să îi prezinte eventual o listă cu posibil premieri, se vor desfăşura ”cu calm, cu argumente, fără niciun fel de probleme”.
Citeşte şi: Dragnea: Prevederea din Legea 90/2001, care interzice unui condamnat să facă parte din Guvern, este o decădere pe viaţă, imposibilă în orice democraţie
Citeşte şi: Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan: Am asistat la un nou capitol al campaniei. Dragnea să spună dacă este propunerea de premier
Citeşte şi: Miniştrii Finanţelor Anca Dragu, şi Muncii, Dragoş Pâslaru, spun că, după finalizarea mandatelor, vor să aloce mai mult timp familiilor lor