Klaus Iohannis, la recepţia în onoarea şefilor de delegaţii la ONU, oferită de Donald Trump
Potrivut unui anunţ de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis participă luni, la New York, de la ora 19:00 (ora locală) la recepţia tradiţională oferită de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi Prima Doamnă în onoarea şefilor de delegaţii la Adunarea Generală a ONU.
Marţi preşedintele Klaus Iohannis participă la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar miercuri este programată intervenţia naţională a Preşedintelui României susţinută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Citeşte şi: Iohannis, despre migraţie: Frontex face faţă, însă e nevoie să ne gândim dacă nu creştem efectivele
Citeşte şi: Reacţia lui Dragnea, după ce a aflat vestea că i se cere DEMISIA de la conducerea PSD, într-o scrisoare: Am înţeles supărarea… să nu ne mai certăm cu Iohannis
Citeşte şi: UPDATE: CCR a amânat pronunţarea asupra sesizării lui Iohannis pe statutul parlamentarilor, lege prin care parlamentarii vor deveni „intermediari”
