Liderul deputaților POT a fost exclus din partid. Anamaria Gavrilă îl numise lider de grup parlamentar cu o lună în urmă
Potrivit unui comunicat de presă, decizia de excludere din partid a fost luată după analizarea mai multor situații care au arătat că acesta nu și-a respectat responsabilitățile de membru și parlamentar al POT.
Conducerea partidului precizează că la baza acestei decizii s-au aflat mai multe motive: Lipsa implicării în campania electorală pentru alegerile din Capitală, în condițiile în care Chiriță este deputat de București și a susținut candidatura partidului; nu a plătit cotizația timp de mai multe luni; nu a acordat sprijin, iar implicarea în activitatea partidului a fost absentă; nu a informat formațiunea despre situații care ar putea influența activitatea partidului.
În comunicatul de presă se precizează că POT a decis că aceste comportamente nu sunt compatibile cu valorile și regulile formațiunii.
Decizia are efect imediat, fapt vizibil deja și pe site-ul Camerei Deputaților.
Chiriță, numit lider al grupului parlamentar din Camera Deputaților în urmă cu o lună
În data de 5 noiembrie, Anamaria Gavrilă anunţa că îl desemnează ”cu bucurie şi încredere” pe Răzvan Mirel Chiriţă în funcţia de lider al grupului parlamentar POT din Camera Deputaţilor.
”În ultimele peste zece luni, am construit împreună un grup parlamentar funcţional. Astăzi, parlamentarii POT au toate resursele şi sprijinul de care au nevoie ca să livreze rezultate reale pentru oameni. Acum este momentul ca eu să mă concentrez mai mult pe creşterea partidului în ţară, iar Răzvan va continua munca începută în Parlament”, spunea, la momentul respectiv, Anamaria Gavrilă.
Reacția lui Răzvan Mirel Chiriță: Am fost exclus din partid pentru că am cerut transparență
Răzvan Mirel Chiriță a reacționat în urma acestei decizii, spunând că a fost exclus din partid pentru că a cerut „transparență, analiză și responsabilitate. Este un semnal grav pentru democrația internă a POT”.
„Motivul excluderii mele nu este altul decât inițiativa de a convoca o discuție internă, normală și necesară, prin care parlamentarii POT să analizeze activitatea partidului, rezultatele politice, comunicarea, organizarea internă și deciziile strategice luate în ultimele 12 luni. Am considerat — și continui să consider — că un partid tânăr, care pretinde să fie modern și responsabil, trebuie să funcționeze pe baza dialogului, transparenței și asumării. Se pare însă că aceste valori au devenit deranjante”, a mai spus deputatul.