Ludovic Orban: Vrem să creştem capacitatea de testare la peste 2.500 de teste pe zi

4216 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban: Vrem să creştem capacitatea de testare la peste 2.500 de teste pe zi

Ludovic Orban susţine, la ora 19:00, o conferinţă de presă la Palatul Victoria. Sunt primele declaraţii după ieşirea din izolare

ACTUALIZARE 19.15. Principalele declaraţii ale premierului:
 
- Am finalizat perioada de izolare, diagnosticul a fost negativ. În toate cele 14 zile mi-am exercitat atributţile de prim-ministru.
 
- Primul obiectiv este să avem grijă de sănătatea şi viaţa semenilor, să reducem riscul de contaminare.
 
- Azi am convenit asupra unor măsuri care sunt adoptate prin ordonanţă militară. Toate măsurile au ca obiectiv reducerea  riscului de contaminare a cetăţenilor. Sunt măsuri de restrângere a circulatiei cetăţenilor.
 
- Ordonanta va fi prezentata în cursul serii de ministrul de Interne. Până acum, interdicţia de iesire din casă a fost între orele 22-6, după adoptarea ordonanţei vom impune restricţia şi în restul zilei.
 
- S-a rostogolit o informaţie care nu e adevărată. Cei mai expuşi sunt persoanele în vârstă. Pentru a-i proteja, doar pentru a-i proteja se va institui interdicţia de a ieşi, dar nu pe toată durata zilei. Va exista o perioadă când persoanele peste 65 de ani vor putea să iasă.
 
- Apelez la români să fie responsabili, să respecte recomandările medicilor.
 
- Al doilea obiectiv e achiziţia de materiale şi echipamente de protecţie. Conform legii, în mod normal trebuia să existe stocuri strategice achiziţionate din timp. Când am preluat guvernarea, stocurile erau zero. Pe 4 februarie am emis OUG care a permis începerea achiziţiilor pentru aceste produse fundamentale.
 
- Anchetele epidemiologice se desfăşoară cu o viteză crescută. Ele şi-au arătat în mare măsură rezultatele, prin diminuarea răspândirii. La fel, izolarea la domiciliu si carantinarea.
 
- Conform legii, în mod normal trebuia să existe stocuri strategice achiziţionate din timp. Când am preluat guvernarea, stocurile erau zero. Pe 4 februarie am emis OUG care a permis începerea achiziţiilor pentru aceste produse fundamentale. Acum, cererea internaţională a crescut exploziv. Facem toate eforturile posibile pentru a achiziţiona aceste produse. Facem achiziţii prin ONAC, Unifarm, Crucea Roşie. Am simplificat procedurile la maximum pentru a permite producţia în ţară. Începe producţia internă de măşti, izolete, combinezoane
 
- Este în curs, am participat după reuniunea de la Cotroceni la o videoconferinţă cu directorii de spitale şi directorii DSP şi prefecţii. Practic punem în practică un plan de pregătire graduală a spitalelor în funcţie de numărul de persoane care sunt diagnosticate pozitivi. Avem trei etape - prima linie funcţionează azi, a doua linie spitale care au capacitatea de a trata şi a treia linie - identificăm spitale care să fie folosite exclusiv pentru a trata cazuri Covid-19.
 
- În procedurile de achiziţie suntem în diferite faze. E foarte importantă creşterea capacităţii de diagnosticare. Am plecat de la un număr foarte redus de aparate „real time PCR”. În prima parte au funcţionat nouă asemenea aparate, acum sunt 19 în funcţiune. Am identificat toate PCR-urile pe care le putem folosi – la ANSVSA, facultăţi, institute de cercetare. Am achiziţionat până acum zece aparate noi. Prin Unifarm avem un contract prin care au fost deja achiziţionate zece PCR, din care patru sunt deja montate. S-au mişcat şi spitalele, au cumpărat PCR-uri şi kituri.
 
- Am adoptat două OUG pentru măsuri economice. Acum punem la punct modul de aplicare. Continuăm activitatea în grupul de lucru economic, continuăm consultarea cu mediul de afaceri pentru a identifica şi alte măsuri.
 
- Avem o intensă comunicare cu BNR şi mediul bancar pentru a găsi cele mai bune soluţii de susţinere a cetăţenilor şi firmelor care au credite şi sunt în situaţii dificile. Urmează să vedem deciziile BNR, iar guvernul va adopta actele normative necesare.
 
Întrebările jurnaliştilor:
 
Măsurile pentru persoanele de peste 65 de ani, ne puteţi oferi câteva amănunte?
Vor fi prezentate detaliile de către MAI în această seară.
 
Monitorizarea electronică a persoanelor în carantină şi izolare?
Împreună cu STS punem la punct o aplicaţie pentru a monitoriza persoanele izolate la domiciliu sau în carantină. Trebuie verificaţi dacă respectă izolarea. Trebuie aplicată cu severitate maximă măsura izolării la domiciliu.
 
De ce iniţial am avut recomandare?
Am anunţat că vom lua măsuri graduale în funcţie de evoluţia epidemiei. Şi pentru pregătirea psihologică a oamenilor. Starea normală e democraţia. Faptul că am ajuns să luăm aceste măsuri este pentru a reduce riscul de contaminare.
 
Care este capacitatea de testare?
Obiectivul nostru e de a creşte, în 5-7 zile, capacitatea de testare la 2.000 de teste pe zi, chiar 2.500.
 
Aveţi un mesaj pentru cei 250.000 de cetăţeni care au contractele suspendate?
Am luat măsura plăţii somajului tehnic. Imediat ce nu va mai exista un pericol real şi se va reduce riscul contaminării, vom renunţa la restrângerile de drepturi.
Trebuie să ţinem cont de părerile specialiştilor.
 
Spitalele sunt nepregătite, câţi bani veţi aloca pentru spitale? Sunt bani de la UE?
Prima măsură a fost de a asigura spitalele că vor primi un buget la nivelul lunii decembrie a anului trecut indiferent de presataţiile medicale. Am prevăzut o sumă alocată. Ministerul Sănătăţii a primit resurse financiare suplimentare, 200 milioane de euro. Există finanţare prin Banca Mondială, de asemenea există posibilitatea decontării de la bugetul UE. La ora actuală, spitalele nu au probleme cu banii, ci cu achiziţionarea materialelor necesare.
 
 
---
 
Ludovic Orban a primit astăzi rezultatul testului pentru noul coronavirus, acesta fiind unul negativ. Orban iese din izolare şi îşi reia activitatea la Palatul Victoria.
Potrivit GCS, premierul Ludovic Orban, precum şi membri ai Guvernului, au primit rezultatul testului pentru noul coronavirus (COVID-19), acesta fiind unul negativ.
 
În urma acestui rezultat negativ, premierul a epuizat regimul de izolare de 14 zile de la Vila Lac 1, şi îşi va relua activitatea curentă la Palatul Victoria.
 
La fel vor proceda şi ceilalţi membri ai Guvernului care s-au aflat în perioada de izolare.
 
Primul test a fost realizat în data de 13 martie, după ce premierul a avut contact cu senatorul Vergil Chiţac, care a fost infectat cu noul virus. Primul test a ieşit negativ.
 
 
Ludovic Orban a explicat de ce a ales să se autoizoleze la Vila Lac 1, şi nu acasă, lângă familie. El a spus că locaţia îi permite exercitarea atribuţiilor pe care le are în calitate de premier. „Deşi aş fi avut posibilitatea să mă izolez acasă, alături de familia mea, am decis să mă izolez în această reşedinţă doar din cauza faptului că îmi permite să îmi exercit integral prerogativele de premier şi am ales această formă stând departe de familia mea”, a spus Ludovic Orban, la momentul izolării sale. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici