Cabinetul Cioloş a primit votul de ÎNCREDERE al Parlamentului: Veţi avea în guvern un partener deschis - GALERIE FOTO - Mediafax

Cabinetul Cioloş a primit votul de ÎNCREDERE al Parlamentului: Veţi avea în guvern un partener deschis - GALERIE FOTO

Guvernul Cioloş a primit marţi votul de încredere al Parlamentului, rezultatul fiind de 389 voturi "pentru", 115 "împotrivă" şi două voturi anulate. Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat, în faţa aleşilor, că noul guvern se va baza pe transparenţă în actul decizional, responsabilitate şi deschidere către dialog, acesta având datoria să înlăture cauzele tragediei de la Colectiv, mai ales corupţia. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie va avea loc la ora 19.00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, informează Administraţia Prezidenţială.

10109 afişări

Imaginea articolului Cabinetul Cioloş a primit votul de ÎNCREDERE al Parlamentului: Veţi avea în guvern un partener deschis - GALERIE FOTO

Cabinetul Cioloş a primit votul de ÎNCREDERE al Parlamentului: Veţi avea în guvern un partener deschis (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, marţi, pe Facebook, că votul de încredere dat de către Parlament Cabinetului Cioloş este o dovadă că partidele au înţeles că un Guvern de tehnocraţi este acum soluţia cea mai bună pentru România.

Iohannis a mai spus că misiunea noului guvern nu va fi una uşoară, dar are încredere că fiecare membru al echipei guvernamentale va demonstra profesionalism.

"Cabinetul Cioloş va avea o sarcină dificilă, iar îndeplinirea obiectivelor asumate în programul de guvernare nu va fi posibilă fără un sprijin parlamentar consistent. Sunt încrezător că fiecare membru al echipei guvernamentale va trata cu responsabilitate şi profesionalism misiunea care i-a fost încredinţată. Mult succes!", a mai scris preşedintele.

 

Dacian Cioloş le-a spus parlamentarilor, marţi, după ce Cabinetul său a primit votul de încredere, că Parlamentul va avea în guvern un ”partener permanent şi deschis”, el mulţumind pentru mesajul transmis de parlamentari prin acest vot.

"Nu pot decât să vă mulţumesc pentru această încredere pe care ne-aţi oferit-o, pentru mesajul pe care ni-l transmiteţi referitor la mandatul pe care îl avem pentru acest an. Consider, prin acest vot, că aţi înţeles şi aţi acceptat ceea ce ne-am propus să facem, că aţi acceptat deschiderea pe care am oferit-o pentru a face în aşa fel încât această legitimitate pe care Parlamentul ales al României a transferat-o acestui Guvern de tehnocraţi să se transforme în eficienţă şi în rezultate bune care să redea încrederea cetăţenilor României că actul guvernamental este pentru români şi că acest lucru ne poate ajuta să recâştigăm încrederea în noi şi să mergem mai departe", a spus Cioloş, de la tribuna Parlamentului.

În timpul dezbaterilor din Parlament, PSD, PNL, UDMR, UNPR şi minorităţile au anunţat că vor susţine Cabinetul, în timp ce ALDE şi PMP au spus că nu vor vota Guvernul. Fostul premier Victor Ponta a lipsit de la şedinţă. 

GALERIE FOTO

Dacian Cioloş l-a citat în Parlament pe Marc Aurelius care cerea Divinităţii putere şi înţelepciune

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, şi-a încheiat discursul din Parlament cu un citat al împăratului roman Marcus Aurelius, prin care cere Divinităţii puterea să schimbe ceea ce poate fi schimbat, răbdarea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat şi înţelepciunea de a distinge între cele două.

UPDATE - Vochiţoiu (UNPR) îl contrazice pe Tăriceanu: Guvernul este legitim dacă îşi respectă angajamentele

Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu a declarat, marţi, că formaţiunea pe care o reprezintă va vota Guvernul Cioloş şi l-a contrazis pe liderul ALDE, Călin Popesu Tăriceanu, care a vorbit despre delegitimarea Parlamentului, afirmând că Cioloş va fi legitim dacă îşi respectă promisiunile.

UPDATE - Deputatul Mihaela Stoica: Parlamentarii Mişcării Populare vor vota împotriva Guvernului susţinut de USL

Deputatul neafiliat Mihaela Stoica a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, că deputaţii Mişcării Populare nu vor vota Guvernul Cioloş, afirmând că sunt profund dezamăgiţi de programul de guvernare "elaborat de guvernul tehnocrat USL”.

UPDATE - Pambuccian, despre Guseth: Ana Pauker a vorbit şi parlamentarii au votat-o, Cioloş a fost responsabil schimbând-o

Liderul deputaţilor aparţinând minorităţilor, Varujan Pambuccian, a declarat marţi că, în urma audierii Cristinei Guseth pentru portofoliul Justiţiei, s-a hotărât să nu mai voteze Cabinetul Cioloş, însă s-a răzgândit după ce premierul a retras-o în mod "responsabil".

UPDATE - Blaga: Guvernul Cioloş nu este un guvern-pelerină pentru vreme rea

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat marţi, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că Guvernul Cioloş nu este un guvern-pelerină pentru vreme rea, va trebui să repare ceea ce a stricat guvernarea Ponta, să administreze şi să construiască.

UPDATE - Tăriceanu, înaintea votului de învestitură a Guvernului: Tehnocraţia ucide democraţia

Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus marţi, în plenul reunit, că "tehnocraţia ucide democraţia" şi că ALDE nu susţine "guvernul prezidenţial, care va marca trecerea la un regim politic ce va excede principiile constituţionale”.

UPDATE - Kelemen: UDMR va vota Guvernul, dar aşteptăm dialog şi punctual vom decide cum votăm pe viitor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că parlamentarii formaţiunii sale vor vota Guvernul Cioloş, însă aşteaptă dialog pe viitor cu acesta şi sprijin pentru minorităţi, urmând să decidă punctual cum vor vota pentru restul proiectelor lui Dacian Cioloş.

UPDATE - Gorghiu: Marele câştig al schimbării Guvernului este că PSD a pierdut puterea. Cabinetul Cioloş va avea în PNL un partener, dar şi o voce critică

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus, marţi, în plenul Parlamentului, că marele câştig al schimbării Guvernului este că ”PSD a pierdut puterea şi că nu mai deţine frâiele”.

UPDATE - Dragnea: Votul pentru Cabinetul Cioloş nu e un cec în alb, să stea departe de manevre politice

Liviu Dragnea a declarat marţi că votul PSD pentru Cabinetul Cioloş nu este un cec în alb, iar social-democraţii vor susţine acest guvern doar în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în interiorul mandatului dat de Parlament, asigură alegeri corecte şi stă departe de manevre politice.

Cioloş:  Trebuie să înlăturăm cauzele tragediei de la Colectiv, mai ales corupţia

În debutul discursului său, Dacian Cioloş a ţinut să aducă un "tribut" victimelor incendiului de la clubul Colectiv şi a spus că astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete, astfel încăt cauzele care au stat la baza acestei tragedii, corupţia, să fie eliminate.

”Aduc tribut victimelor de la Colectiv şi familiilor acestora, gândurile mele rămân alături de ele. Este datoria morală pe care trebuie să ne-o asumăm cu toţii, iar împreună trebuie să înlăturăm cauzele acestei tragedii, mai ales corupţia”, a afirmat premierul desemnat, arătând că oamenii aşteaptă, mai mult decât oricând, o schimbare a modului în care este administrată ţara, iar programul acestui guvern trebuie să răspundă acestor aşteptări.

El a mai spus că sarcina acestui guvern va fi să pună bazele schimbărilor structurale viitoare şi că se va baza pe transparenţă, responsabilitate şi deschidere pentru dialog, iar obiectivul său a fost aducerea în echipa guvernamentală de specialişti integri.

Dacian Cioloş a mai arătat, în plenul Parlementului, că România trece printr-un ”moment critic” şi ”de aici a izvorât mandatul acestui guvern”.

Cioloş: Noul Guvern trebuie să se asigure că toţi cetăţenii români vor vota indiferent unde se află

Noul Guvern va organiza anul viitor alegeri locale şi generale, de aceea trebuie să se asigure că toţi cetăţenii români pot vota indiferent dacă sunt în ţară sau străinătate, iar instituţiile statului trebuie să elimine sursele de nemulţumire, a afirmat, marţi, premierul desemnat, Dacian Cioloş.

Cioloş le-a amintit parlamentarilor prezenţi la votul învestirii Cabinetului său că viitorul Guvern va organiza două rânduri de alegeri, de aceea un obiectiv foarte important este acela de a găsi metodele legale prin care fiecare cetăţean să îşi poată exprima dreptul la vot.

"La nivel administrativ, sarcina noastră este să ne asigurăm că toţi românii pot vota indiferent unde se află, în interiorul sau exteriorul ţării", a spus premierul desemnat. El a adăugat că factorii responsabili se vor implica în eliminarea disfuncţionalităţilor apărute în procesul electoral.

"Instituţiile de resort vor lucra pentru informatizarea acelor părţi din procesul electoral care au creat mereu surse de nemulţumire populară şi tensiune în mediul politic", a mai spus Cioloş.

Totodată, el a cerut implicarea activă a cetăţenilor în comunităţile din care fac parte, astfel încât aceştia să poată participa "activ şi cât mai bine informaţi" la procesele electorale.

Cioloş: Numirile din Justiţie şi parchete vor fi ghidate de performanţă profesională şi integritate

Numirile în posturile cheie din Justiţie şi parchete vor fi "ghidate" doar de performanţă şi integritate, a afirmat, marţi, premierul desemnat, Dacian Cioloş, el precizând totodată că noul Guvern va sprijini necondiţionat şi fără ingerinţă independenţa Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei.

În discursul susţinut în Parlament, Dacian Cioloş a afirmat că unul dintre obiectivele foarte importante ale viitorului Guvern este sprijinirea independenţei justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei.

"Subliniez sprijinul necondiţionat şi lipsit de orice ingerinţă din partea Executivului faţă de independenţa justiţiei şi faţă de lupta împotriva corupţiei. Urmează un an important în care se vor face numiri în posturile cheie din justiţie şi parchete. Numirile vor fi ghidate doar de performanţa profesională şi de integritate", le-a spus Cioloş parlamentarilor.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit marţi în şedinţă comună pentru a acorda votul de încredere pentru Cabinetul Cioloş şi programul de guvernare. 

Votul este secret cu bile. Parlamentul acordă votul de încredere cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Componenţa Cabinetului este următoarea: viceprim-ministru şi ministru al Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri - Costin Grigore Borc, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Vasile Dâncu, Ministerul Afacerilor Externe - Lazăr Comănescu, Ministerul Afacerilor Interne - Petre Tobă, Ministerul Apărării Naţionale - Mihnea Ioan Motoc, Ministerul Finanţelor Publice - Anca Dana Dragu Paliu, Ministerul Justiţiei - Raluca Alexandra Prună, Ministerul Fondurilor Europene - Aura Carmen Răducu, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Achim Irimescu, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Claudia Ana Moarcăş, Ministrul Energiei - Victor Vlad Grigorescu, Ministerul Transporturilor - Marian Dan Costescu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor- Cristiana Paşca Palmer, Mnisterul Sănătăţii - Patriciu Achimaş-Cadariu, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Adrian Curaj, Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Marius-Raul Bostan, Ministerul Culturii - Vlad Alexandrescu, Ministerul Tineretului şi Sportului - Elisabeta Lipă, Ministrul delegat pentru Consultare Publica si Dialog Social - Victoria-Violeta Alexandru, Ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni - Dan Stoenescu, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul - Ciprian Bucu, Şeful Cancelariei Primului Ministru - Ioan Dragoş Tudorache.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PARLAMENT ,
CIOLOŞ ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.