Ludovic Orban: „Singura șansă” pentru Nicușor Dan „de a-și spăla imaginea” ar fi refacerea unui guvern minoritar condus de Bolojan
This browser does not support the video element.
Fostul premier și lider liberal, Ludovic Orban, a declarat, vineri seară, la B1 TV, că președintele Nicușor Dan ar avea o singură variantă prin care și-ar putea „spăla imaginea”, mai exact prin formarea unui guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR, condus de Ilie Bolojan.
Orban a spus că actualul context politic este extrem de complicat și consideră că Nicușor Dan trebuie să găsească rapid o soluție care să ofere stabilitate.
„Dați-mi voie să vă spun un lucru. Singura șansă al unui Nicușor Dan de a-și spăla imaginea și de a mai readuce cât de cât, alături de el, susținătorii foarte mulți pe care i-a pierdut, foarte mulți și foarte influenți și de foarte bună calitate, ar fi să reușească o reinvestire a guvernului Bolojan. Cu un guvern minoritar, PNL, USR, UDMR”, a declarat Ludovic Orban.
Fostul lider liberal a afirmat că, din punctul său de vedere, Nicușor Dan ar trebui să își asume acest obiectiv dacă își dorește să rămână un președinte de încredere.
„Vă spun, după părerea mea, dacă el judecă politic și vrea să mai reprezinte ceva în țara asta, și vrea să mai aibă vreo șansă să conteze și vocea lui să aibă o greutate, el ar trebui să aibă ca obiectiv acest lucru”, a mai spus Orban.
„Pentru asta, repet, trebuie să facă o prima desemnare. Nu aș avea nimic împotrivă și e perfect constituțional și este, cum să zic, logica politică-democratică a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Deci PSD a rupt coaliția, a depus o moțiune de cenzură împreună cu AUR și a arătat că a putut să dezvolte o majoritate pentru dărâmarea guvernului”, a spus Ludovic Orban.
Acesta a continuat criticile la adresa PSD și a liderului partidului, Sorin Grindeanu, spunând că social-democrații trebuie să își asume consecințele situației create.
„PSD este și partidul cu cel mai mare număr de parlamentari. Deci Nicușor Dan ar trebui să ia Grindeanu. Ai provocat criza politică, tu ne-ai aruncat în… Ai dat foc la țară, ia furtunul și stinge incendiu”, a afirmat acesta.
Cu toate acestea, Ludovic Orban spune că șansele lui Sorin Grindeanu de a forma o majoritate parlamentară sunt reduse, mai ales în condițiile în care AUR ar susține un astfel de executiv doar dacă ar intra la guvernare.
„Eu nu cred că Grindeanu, chiar dacă ar accepta să primească mandatul, șansele lui de a construi o majoritate parlamentară sunt foarte mici. Pentru că AUR nu-l susține decât dacă este parte din guvernare”, a explicat fostul premier.
Întrebat dacă un astfel de guvern ar putea funcționa, Orban a spus că desemnarea lui Grindeanu ar demonstra faptul că PSD nu are, în realitate, o soluție pentru actuala criză.
„Eu l-aș desemna și ca să spună Grindeanu că nu este în stare. A dat foc la țară fără să aibă vreo soluție. Și ăsta e adevărul, că nici Nicușor Dan nu are nicio soluție nici Grindeanu nu are nicio soluție pentru momentul de față”, a declarat Ludovic Orban.
„Iar în cazul unui eșec al formării guvernului sau al refuzurilor, Grindeanu de a prelua mandatul, l-aș desemna pe Bolojan”, a spus Ludovic Orban.