Președintele Franței, Emmanuel Macron, a afirmat joi că următoarele ore vor fi esențiale pentru întărirea păcii în Gaza. Tot el afirmă că întâlnirea organizată la Paris pe acest subiect își propune să completeze inițiativa americană de încetare a focului în regiune.
Joi, Franța organizează la Paris o reuniune a miniștrilor de externe din state occidentale și arabe, cu scopul de a discuta despre implicarea părților internaționale pentru a menține pacea în Gaza.
Subiectul întâlnirii va fi și sprijinul oferit de acest state pentru reconstrucția Gazei după încheierea conflictului.
Israelul și gruparea militantă Hamas au semnat joi un acord de încetare a focului și eliberare a ostaticilor israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni.
Este prima etapă a inițiativei președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Fâșia Gaza, scrie Reuters.