Manda dezvăluie candidatul PSD la funcția de premier: „Este o opțiune”
This browser does not support the video element.
Întrebat, miercuri, dacă Sorin Grindeanu reprezintă o variantă agreată de PSD pentru funcția de premier, Manda a evitat un răspuns direct, arătând că decizia finală aparține PNL.
„Cred că la întrebarea dumneavoastră trebuie să răspundă Partidul Național Liberal”, a spus el.
Cu toate acestea, referitor la întrebarea privind disponibilitatea PSD de a accepta o astfel de propunere, secretarul general a lăsat să se înțeleagă că partidul nu ar respinge-o. A precizat că social-democrații doresc un premier „de dialog”, care să înțeleagă nevoile românilor și să țină cont de pozițiile unui partid care deține aproape jumătate din susținerea coaliției.
„Dacă o să fie o invitație către PSD să dea prim-ministrul nu fugim de această responsabilitate. Și numele pe care PSD-ul îl va propune este Sorin Grindeanu”, a spus Manda.
Coalitie pro-europeană sau opoziție – singurele variante
Întrebat despre opțiunile PSD după căderea guvernului, Manda a declarat că partidul are în față doar două scenarii: o construcție pro-europeană cu majoritate în parlament sau asumarea rolului de opoziție. A exclus variantele de avarie, precum un guvern minoritar susținut de UDMR și parlamentari neafiliați.
PSD, acuzat că s-a aliat cu AUR pentru a da jos un guvern pro-european
Referitor la întrebarea privind contradicția dintre alianța tactică cu AUR în moțiunea de cenzură și apelul ulterior la refacerea coaliției pro-europene, Manda a respins încadrarea. A susținut că moțiunea a fost un instrument politic legitim, nu o lovitură de stat, și că PSD a semnalat timp de șase-șapte luni că nu se simte reprezentat în coaliție.
A adăugat că și alte partide de opoziție au votat moțiunea și că gestul PSD a fost unul responsabil, după ce partidul și-a retras miniștrii, secretarii de stat și prefecții din guvern.
Sursa video: Digi 24