Video Mediere BNR - Guvern, în biroul lui Dragnea de la Camera Deputaţilor. Liderul PSD: Creşterea preţurilor, cauzată de factori externi/ Trei ore de discuţii între liderul PSD, Isărescu, premierul Dăncilă şi Vâlcov

Discuţiile dintre Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu pe tema inflaţiei şi a creşterii ROBOR au durat mai bine de trei ore.

6679 afişări

Liviu Dragnea a anunţat, joi seară, după întâlnirea cu Mugur Isărescu şi Viorica Dăncilă, că a avut loc un dialog constructiv privind situaţia şi evoluţiile previzibile ale economiei, subliniind că o mare parte din creşterea preţurilor din ultimele luni a fost "cauzată de factori externi".



"În cadrul întrevederii a avut loc un dialog constructiv privind situaţia şi evoluţiile previzibile ale economiei, cu accent pe factorii de influenţă a ratei de inflaţie, precum şi referitor la perspectivele acesteia pentru anul în curs şi 2019. S-a subliniat faptul că o mare parte din creşterea preţurilor înregistrată în ultimele luni a fost cauzată de factori externi, exogeni raportaţi la acţiunea Guvernului şi, respectiv, a BNR", se arată într-un comunicat de presă transmis de Camera Deputaţilor.

De asemenea, conform sursei citate, s-a stabilit că este necesară continuarea aplicării unui "mix eficient şi echilibrat de politici fiscal-bugetare şi monetare".

"Pentru asigurarea încadrării ratei inflaţiei în intervalul programat pentru finele anului 2018 şi perioada următoare s-a convenit că este necesară continuarea aplicării unui. Dialogul permanent, deschis, bazat pe argumente profesionale şi cu respectarea competenţelor fiecărei instituţii dintre Guvern şi Banca Naţională a României va fi de natură să permită realizarea acestui obiectiv.
În cadrul discuţiei s-au validat argumentele privind consolidarea stabilităţii şi predictibilităţii macroeconomice, precum şi existenţa unor premise clare de creştere a convergenţei nominale şi reale cu Uniunea Europeană"
, se mai arată în comunicat.

Discuţiile dintre Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu pe tema inflaţiei şi a creşterii ROBOR au durat mai bine de trei ore. La această întâlnire au fost prezenţi Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, dar şi prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Dragnea, despre schimbul de scrisori cu Isărescu: Am convenit să le facem publice

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că a convenit cu guvernatorul Mugur Isărescu să facă publice scrisorile pe care şi le-au adresat.

„Am avut o întâlnire foarte bună. A fost un schimb de scrisori între mine şi domnul guvernator Mugur Isărescu, am şi convenit astăzi împreună să facem publice aceste scrisori şi i-am rugat pe colegii mei de la Cabinet să le publice şi scrisoarea mea şi răspunsul de la BNR. De asemenea, era stabilită o frecvenţă de întâlniri între Guvern şi BNR şi am convenit în aceste zile toţi trei să aibă loc o întâlnire comună, aici, la Parlament”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a afirmat că şi Guvernul şi BNR au convenit că principalele cauze pentru creşterea inflaţiei sunt „factorii exogeni” – gaze, energie, petrol, care „au contribuţie masivă la creşterea inflaţiei şi nu sunt gestionate nici de Guvern, nici de BNR”.

„S-a convenit să existe o colaborare bazată pe întâlniri frecvente între BNR şi Guvern. Guvernul şi-a asumat responsabilitatea ca înainte de orice măsuri pe care urmează să le ia conform programului de guvernare să aibă o întâlnire cu BNR şi să analizeze împreună dacă este nevoie de alte măsuri care să completeze efectele posibile ale acţiunilor respective sau nu (...)”, a spus Dragnea.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat miercuri, 4 aprilie, că a răspuns scrisorii primite anterior de la preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, menţionând că nu doreşte să dea amănunte din acest răspuns întrucât Dragnea anunţase că va da publicităţii scrisoarea respectivă.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ajuns la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în jurul orei 17.00, acolo unde s-a aflat şi premierul Viorica Dăncilă. De altfel, premierul a ajuns la biroul lui Liviu Dragnea în jurul orei 15.30.

Discuţiile vin în contextul în care reprezentanţi ai Guvernului au spus că nu este nevoie de o mediere în BNR şi Executiv aşa cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis. Iniţial, discuţia era anunţată chiar de ministrul de Finanţe la Palatul Victoria.

„Discuţia aceasta de la Guvern a fost stabilită înainte ca dl preşedinte să anunţe acea mediere care, după părerea mea, nu se justifică. Vom discuta, cu dl Isărescu, despre ROBOR, de inflaţie şi de alte subiecte care dau imaginea noastră macroeconomică”, a spus Eugen Teodorovici, miercuri, într-o emisiune la România TV.

„Colaborarea noastră (n.n.- Guvern-BNR) se va vedea în piaţă, în sensul scăderii acestor doi indici. Inflaţia va fi undeva spre 3,5%, aproape de nivelul calculat de noi la stabilirea bugetului pe acest an”, a mai declarat Eugen Teodorovici.

Referindu-se la declaraţiile recente ale preşedintelui României, ministrul Finanţelor a întrebat „de ce la o mediere Preşedinţia cheamă doar o singură parte” şi „de ce s-a referit la pesedişti” în loc să aleagă varianta „nu comentez”. „Toate aceste ieşiri şi declaraţii afectează zona economică a României, inclusiv costurile de finanţare”, a mai spus Teodorovici.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici