Mesajul lui Sorin Grindeanu pentru Gabriela Firea: „Voi ține minte”

Publicat: 13 11. 2025, 16:33
Gabriela Firea discuta cu Sorin Grindeanu dupa ce si-a depus candidatura pentru Primaria Capitalei, la Biroul Electoral Municipal din Bucuresti, duminica, 28 aprilie 2024. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

„Este, așa cum am spus, un moment deosebit de important, atât pentru organizația PSD București, cât și pentru viitorul Capitalei”, așa și-a început Grindeanu discursul.

Apoi, președintele PSD a ținut să îi mulțumească Gabrielei Firea pentru munca pe care a depus-o în organizație timp de 10 ani.

„Chiar dacă nu-i prezentă, mă adresez ei. Îți mulțumesc, Gabi, pentru ceea ce ai făcut pentru organizația. Și să știți că eu voi ține minte faptul că, în această perioadă, Gabi a fost dispusă să facă sacrificii personale pentru acest partid. Încă o dată îți mulțumesc, Gabi”, a spus Grindeanu.

Un gest politic de forță

Apoi, liderul social-democraților s-a referit la transferul politic făcut joi (de la Firea la Băluță). A spus că reprezintă „un gest politic de forță” prin care social-democrații dau un semnal clar că organizația PSD București se află în spatele lui Daniel Băluță: „Asta este ceea ce ne dorim noi astăzi, mai mult decât, poate, funcțiile pe care le vom lua fiecare dintre noi”.

Joi, Daniel Băluță preia conducerea PSD București. Gabriela Firea nu este prezentă la „predare”.