Mesajul ministrului Educației la începerea școlii: Îi așteptăm luni pe copii și părinți

Publicat: 07 09. 2025, 12:33

„Văd acum, când copiii se pregătesc să revină la școală, că sunt încă unele întrebări și îngrijorări generate de efectele mișcării sindicale. Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora”, susține Daniel David.

El spune că înțelege nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare, dar crede că acestea trebuie folosite „nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare”.

„Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim”, adaugă ministrul Educației.

Sindicaliștii au anunțat că boicotează festivitățile de deschidere a anului școlar și au anunțat pentru luni un marș în Capitală.