Prima pagină » Politic » Ministrul Economiei: Raportul confirmă gestionarea dezastruoasă a resurselor de către Salrom

Ministrul Economiei: Raportul confirmă gestionarea dezastruoasă a resurselor de către Salrom

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a reacţionat după publicarea raportului Corpul de Control al Prim-ministrului privind activitatea de la Salina Praid, afirmând că documentul confirmă „gestionarea dezastruoasă” a resurselor statului de către Societatea Naţională a Sării (Salrom).
Ministrul Economiei: Raportul confirmă gestionarea dezastruoasă a resurselor de către Salrom
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Petru Mazilu
18 oct. 2025, 19:25, Politic

„S-a confirmat încă o dată. Salrom şi-a bătut joc de banii şi resursele românilor”, a declarat Miruţă, subliniind că ministerul a analizat tragerea la răspundere a administratorilor companiei şi lucrează la reformarea legislaţiei miniere.

Potrivit ministrului, Corpul de Control al Ministerului Economiei a identificat, în datele parţiale ale propriului raport, „delăsare, rea-credinţă şi lipsă de responsabilitate” nu doar la Praid, ci şi în alte exploatări.

„Am cerut conducerii Salrom să-şi dea demisia de onoare. Au refuzat. Am cerut convocarea unei şedinţe pentru demitere, conform legii. Au refuzat. I-am acţionat în instanţă pentru obligaţia de a convoca şedinţa AGA pe care ministerul, ca acţionar majoritar a cerut-o. Dar, cât timp justiţia e în grevă, trebuie răbdare. Numai că răbdarea are şi ea o limită. Lucrăm deja la o soluţie ca bunul-simţ să devină, în sfârşit, faptǎ”, a adăugat ministrul Economiei.

Corpul de control al prim-ministrului a finalizat verificările la Societatea Naţională a Sării SA şi Administraţia Naţională „Apele Române”, după inundarea Salinei Praid concluzionând că riscul a fost subevaluat, iar măsurile tehnice nu asigurau protecţia pe termen lung.