Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: „Ne pregătim pentru toate cele patru jaloane suspendate. Reparăm ce nu s-a făcut timp de patru ani”

Publicat: 20 11. 2025, 14:18
Actualizat: 20 11. 2025, 16:38

This browser does not support the video element.

Oficialul spune că reformele restante, unele blocate de peste patru ani, sunt acum în faza finală.

„Această suspendare provine din faptul că timp de mai bine de 4 ani România n-a îndeplinit o reformă pe care și-a asumat-o”, a spus Pîslaru, referindu-se în special la reforma pensiilor speciale.

A explicat apoi că ministerul a reluat toate demersurile necesare.

„Avem în transparență proiectul refăcut și redepus pe site-ul Ministerului Muncii. CSM-ului i s-a cerut avizul, ne așteptăm să avizeze cât mai rapid acest proiect”.

România va trimite o scrisoare oficială pe 28 noiembrie

Ministrul a anunțat că, indiferent de situație, România va transmite Comisiei Europene documentele formale până în ultima zi permisă.

„România va depune pe data de 28 noiembrie, până la 12 noaptea, o scrisoare prin care va prezenta demersurile făcute pentru îndeplinirea suspenderii jalonului”, a declarat Pîslaru.

El a precizat apoi că răspunsul Comisiei nu va fi imediat.

„Răspunsul Comisiei Europene va veni într-un interval de circa două luni de la data de 28 noiembrie”.

Analiză minuțioasă a Comisiei Europene

Potrivit ministrului, Bruxelles-ul va evalua în detaliu probele depuse de România.

„Va exista o analiză foarte minuțioasă a Comisiei Europene pentru a vedea dacă dovezile pe care România le-a pus pe masă sunt suficiente sau nu”, a explicat el.

A adăugat apoi că orice estimare prematură ar fi incorectă: „Orice încercare de a evalua dacă un jalon se face sau nu se face este sub rezerva unei analize formale ce poate fi făcută abia după depunerea scrisorii”.

Pregătiri pentru toate cele patru jaloane suspendate

În context, ministrul a subliniat că nu doar reforma pensiilor speciale este în lucru, ci toate jaloanele suspendate.

„Ne pregătim pentru toate cele patru jaloane pe care le avem suspendate, așteptăm să recuperăm o sumă cât mai mare din valoarea acestei cereri de plată”, a spus Pîslaru.

Obiectiv: depunerea cererii de plată numărul 4 până la finalul anului

Ministrul a precizat că paralel cu recuperarea fondurilor blocate, România lucrează intens la următoarea cerere de plată.

„Ne pregătim ca până la sfârșitul lunii acesteia să terminăm documentele pentru cererea de plată 4. Discutăm de 2,6 miliarde de euro”, a spus Pîslaru.

El a încheiat cu o promisiune privind ritmul accelerat al încasărilor.

„Obținem în mod record și profesionist banii pe care altfel de 2 ani n-am reușit să-i obținem”, a conchis ministrul.