Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Nu mai muşamalizaţi infecţiile nosocomiale

Publicat: 02 10. 2025, 16:34
Ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete, viziteaza santierul noului Centru pentru Mari Arsi din Timisoara, vineri, 22 august 2025. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

„Niciodată, niciunde pe globul pământesc nu vom putea reduce la zero infecţiile dintr-o terapie intensivă”, a spus Rogobete, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Alexandru Rogobete a continuat: „Încurajez încă o dată toţi managerii şi toţi şefii de secţie să raporteze toate infecţiile pe care le depistează în unitatea lor sanitară, pentru că doar dacă sunt raportate corespunzător, ele pot fi ulterior controlate şi pot fi prevenite”.

Oficialul a încurajat personalul medical să nu se teamă de raportare, subliniind că „raportarea infecţiilor asociate activităţii medicale nu este o crimă”.

„Nu mai muşamalizaţi infecţiile nosocomiale, nu mai ascundeţi aceste infecţii atunci când ele apar (…) pacienţii în primul rând sunt puşi în pericol, iar sistemul capătă o umbră care nu poate fi controlată şi scade încrederea oamenilor în sistemul de sănătate”, a mai avertizat ministrul.

În ultimele zile, şase copii au murit la secţia ATI a Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi.