Mohammad Murad (deputat AUR): „Domnule Bolojan, dacă austeritatea este necesară, începeți cu politica, nu cu elevii”

Publicat: 20 08. 2026, 12:47

Parlamentarul AUR propune ca, înainte de reducerea sprijinului acordat elevilor, să fie suspendate indemnizațiile parlamentarilor în vacanța parlamentară și diminuate subvențiile acordate partidelor de la bugetul de stat.

„Dacă domnul Ilie Bolojan consideră că bursele elevilor pot fi suspendate pe perioada vacanțelor școlare, atunci propun o regulă simplă și dreaptă: să fie suspendate și indemnizațiile parlamentarilor pe perioada vacanței parlamentare.

Și, înainte să luați un singur leu de la un elev, luați din subvențiile acordate partidelor parlamentare de la bugetul de stat. Reduceți banii pentru aparatul politic, pentru propagandă și pentru partide înainte să faceți economie la educația copiilor României.

Elevii reprezintă investiția în viitorul țării. Politica reprezintă cheltuiala prezentului. O țară care economisește de la copii, dar continuă să finanțeze generos partidele, și-a inversat prioritățile. Domnule Bolojan, dacă austeritatea este necesară, începeți cu politica, nu cu elevii. Luați de la noi înainte să luați de la ei!”, a declarat deputatul AUR Mohammad Murad.