„Nu pot să nu mă gândesc şi să nu mă întreb: câte, dar câte lucruri necesare şi utile pentru cetăţeni nu s-ar fi putut face cu cele peste 40 de milioane de Euro? Bani cheltuiţi în această activitate de weekend pe care o numim referendum…”, a scris, pe Facebook, Robert Negoiţă, primar al Sectorului 3 şi vicepreşedinte PSD.
El a adăugat că nicio persoană nu poate fi un lider dacă este „ruptă de realitatea comunităţii”.
„Un lider este acela care reuşeşte să convingă oamenii să îl urmeze în proiecte, în activităţi şi idei. Dar asta presupune că liderul le reprezintă interesele, adică el cunoaşte, înţelege şi îşi asumă nevoile comunităţii în vârful căreia se poziţionează. Nicio persoană care este ruptă de realitatea comunităţii, care nu îi înţelege problemele concrete şi care nu are capacitatea de a prioritiza rezolvarea acestor probleme, în funcţie de ce este necesar şi imediat, nu va putea fi cu adevărat un lider”, a punctat Negoiţă.
Referendumul nu a atins pragul pentru validare, conform legii, de 30% dintre cei aflaţi pe listele electorale permanente.
Biroul Electoral Central a anunţat luni rezultate parţiale ale referendumului pentru familie, după centralizarea a 99,8% din secţiile de votare. Pentru redefinirea familiei au votat 91,57%, iar împotrivă 6,46% din cei prezenţi la urne.
   ”Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul 
Rezultatele anunţate sunt parţiale, după centralizarea rezultatelor din 19.017 secţii de votare, adică 99,8%.
Ionescu a mai precizat că din centralizare a reieşit că s-au prezentat la vot 3.849.903 persoane, adică 21,08% din numărul total al alegătorilor.
 Citeşte şi: Referendum EŞUAT. Reacţia FAMILIEI politice a PSD, la nivel   european: Sperăm că Guvernul României va asculta alegătorii   
 Citeşte şi: Prima reacţie a BOR după eşec la referendum:   Atitudinea românilor trebuie respectată/ Patriarhia mulţumeşte participanţilor la vot   
 Citeşte şi: BEC. Rezultate PARŢIALE la   referendum pentru familie eşuat: Vot covârşitor în favoarea schimbării articolului din Constituţie 91,61%, iar împotrivă 6,41%   
 Citeşte şi: Lider de la Coaliţia pentru familie, în lacrimi după referendumul   eşuat. Imaginile VIDEO când a început să plângă   
 Citeşte şi: Asociaţia ACCEPT, după ce a salutat rezultatul referendumului: Drepturile omului nu   se votează   
 Citeşte şi: Biserica Catolică: Reafirmăm că la temelia familiei se află căsătoria dintre un   bărbat şi o femeie