Nicușor Dan, de Ziua Marinei: „Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei”
În mesajul transmis marinarilor, Nicușor Dan afirmă că importanța strategică a Mării Negre a crescut semnificativ în ultimii ani, în contextul războiului din Ucraina.
„În ultimii ani, Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei și locul din care începe una dintre cele mai importante responsabilități ale noastre față de securitatea europeană. Un spațiu în care România își afirmă interesele strategice și își proiectează viitorul”, a transmis președintele, prin vocea consilierului prezidențial Marius Lazurca.
Nicușor Dan a subliniat că România are un rol important în securitatea flancului estic al NATO.
„România este astăzi un stat care contribuie la securitatea flancului estic, la protejarea libertății de navigație și la consolidarea stabilității într-o regiune în care riscurile militare și amenințările hibride se manifestă cu o intensitate fără precedent”, a transmis Nicușor Dan.
Șeful statului susține, de asemenea, continuarea investițiilor în apărare și modernizarea Forțelor Navale Române. Printre prioritățile menționate se află modernizarea flotei, dezvoltarea capacităților de deminare și consolidarea capabilităților de supraveghere și protecție a infrastructurilor maritime.
„O armată modernă se construiește prin continuitate, iar aceasta este responsabilitatea instituțiilor statului, indiferent de configurația politică a momentului”, se arată în mesaj.
Componentă economică
Președintele consideră însă că investițiile în apărare trebuie să aibă și o componentă economică.
„În egală măsură, este prioritar pentru mine ca aceste investiții să sprijine industria românească și să contribuie la dezvoltarea economiei naționale”, a transmis Nicușor Dan.
În alocuțiune, Nicușor Dan a vorbit și despre potențialul economic al regiunii Mării Negre. Portul Constanța, Dunărea, industria navală, infrastructura logistică și resursele energetice sunt, în opinia sa, elemente care pot transforma regiunea într-un „motor” al dezvoltării României.
„Marea Neagră înseamnă mai mult decât securitate. Înseamnă comerț, energie, conectivitate”, a transmis președintele.
Nicușor Dan a adresat și un mesaj marinarilor militari și civili, cărora le-a mulțumit pentru activitatea desfășurată, precum și familiilor acestora.
Mesaj separat pe rețelele de socializare
Președintele a transmis, separat, și un mesaj public pe Facebook cu ocazia Zilei Marinei și a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în care a evidențiat, de asemenea, importanța strategică a Mării Negre și rolul Portului Constanța, al Dunării și al industriei navale în dezvoltarea României.
„Marea nu face niciodată concesii, iar cei care o cunosc învață că încrederea se câștigă prin pregătire, solidaritate și respect pentru colegi și pentru misiune”, a mai transmis președintele.
Declarațiile sunt făcute în aceeași zi în care, la Constanța, au loc manifestările dedicate Zilei Marinei, pe fondul unei atenții sporite asupra securității la Marea Neagră și a efectelor războiului din Ucraina asupra României.