Nicușor Dan, despre legile securităţii naţionale: Au nevoie de o adaptare, mai ales în privinţa războiului hibrid

Publicat: 15 05. 2025, 22:40
Actualizat: 15 05. 2025, 22:42
Candidatului independent la presedintia Romaniei, Nicusor Dan, participa la mitingul electoral ''Romania in Lumina'', desfasurat in Piata Victoriei din Bucuresti, duminica, 11 mai 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

„România este o ţară sigură şi aici există un merit al Servicilor de Informaţii. Dar este nevoie de o eficientizare a activităţii acestor servicii şi sunt activităţi conexe cum ar fi securitatea în aeroporturi şi câteva altele care nu trebuie să fie în această zonă de servicii secrete. Legat de prima întrebare, pe arhitectura sau pe modul în care serviciile colaborează între ele, nu am intenţia să propun o schimbare”, a declarat Nicuşor Dan, joi seara, la TVR.

El a fost întrebat şi despre legislaţia în acest domeniu.

„Legile securităţii naţionale, în mod evident, au nevoie de o adaptare. Cea mai mare… Locul în care adaptarea trebuie să fie cea mai mare este chestiunea războiului hibrid, care evident că nu a putut să fie prevăzută la nivelul anilor 90. Războiul hibrid fiind o ameninţare serioasă, pe care am văzut-o inclusiv în rândurile acestea de alegeri la securitatea naţională”, a spus Nicuşor Dan.