Nicușor Dan despre pensionarii din Armată, MAI și servicii: Multă lume s-a pensionat de frică
This browser does not support the video element.
„Există o îngrijorare în rândul cadrelor militare și a oamenilor din Ministerul de Interne și din servicii că ce s-a întâmplat cu pensiile magistraților se va întâmpla și în aceste zone. Da, este o discuție care va începe la un moment dat, însă ceea ce vreau să transmit este că, așa cum pentru magistrați este expres că cei care îndeplinesc condițiile de pensionare în momentul noii legi vor beneficia de aceste condiții de pensionare mai departe, adică în momentul în care se vor pensiona, dacă aleg să rămână în sistem, vor beneficia de condițiile de la momentul acesta și nu de la momentul viitor în care se vor pensiona, există acord politic pe toate palierele”, spune Nicușor Dan, miercuri, într-o conferință de presă.
El a afirmat că același lucru se va întâmpla în sistemele de apărare, interne, servicii, adică nu este un motiv ca oamenii să se pensioneze.
„Din păcate, din cauza incertitudinii, vorbesc acum doar de zona de magistrați, din cauza incertitudinii pe ce urma să fie în sistemul de justiție, multă lume s-a pensionat de frică că mai târziu nu va avea aceleași condiții de pensionare. Deci vreau să fac anunțul ăsta foarte clar pentru ca oamenii să aibă o previzibilitate pe ce se va întâmpla cu viitorul lor profesional”, a mai spus președintele.