Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri, la finalul reuniunii informale a Consiliului European desfășurate în Nicosia, că situația aprovizionării cu kerosen în Europa ridică semne de întrebare, însă România nu este afectată în perioada imediată.
Întrebat despre posibilele efecte ale crizei carburanților asupra zborurilor din această vară, președintele a explicat că discuțiile din cadrul reuniunii din Cipru au vizat riscurile imediate și viitoare, în contextul conflictului Orientul Mijlociu.
„Există probleme pe termen scurt și există o perspectivă îngrijorătoare pe termen mediu. Și în discuția care s-a purtat, care a fost aseară legată de situația din Orientul Mijlociu, s-a discutat și de energie, dar s-a discutat mai mult de problema imediată. Și în perspectivă, pentru că sunt semnalele acestea îngrijorătoare care vin de la Agenția Internațională pentru Energie și de la alți specialiști, a rămas că o să avem o discuție viitoare, urmând, evident, să vedem toate evenimentele pe termenul mediu”, a declarat Nicușor Dan.
Referitor la zborurile din România, președintele a spus că autoritățile au analizat situația împreună cu Guvernul și companiile din domeniu, iar pe termen scurt nu există motive de îngrijorare pentru pasageri.
„Am avut o întâlnire, cred că sunt două sau trei săptămâni de atunci, și cu primul ministru, și cu ministrul transporturilor, și cu ministrul energiei, și cu niște companii mari care operează pe piața din România. Nu există risc pe termen scurt, adică de ordinul 3-4 luni de acum încolo nu suntem afectați de ceva. Preocuparea noastră a tuturor este pe termenul acela mediu, în funcție de cum evoluează războiul și traficul prin Strâmtoare”, a explicat Nicușor Dan.
Totodată, Nicușor Dan a precizat că autoritățile vor continua monitorizarea situației și vor reveni cu evaluări periodice.
„Și a rămas că ne vedem la o lună ca să vedem dacă sunt elemente noi”, a adăugat președintele.