Prima pagină » Știrile zilei » Nicușor Dan, despre demisiile miniștrilor PSD: Dacă totul e în regulă, le voi semna

Nicușor Dan, despre demisiile miniștrilor PSD: Dacă totul e în regulă, le voi semna

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat vineri că cererile de demisie al miniștrilor PSD au ajuns la Administrația Prezidențială și că sunt în curs de analiză, punctând că acestea urmează să fie aprobate.
Radu Mocanu
24 apr. 2026, 17:36, Politic

„Aceste propuneri au venit după ce am vorbit cu dumneavoastră aseară. Peste zi, colegii mei s-au uitat pe ele, au întocmit proiectele de decrete, de revocare, respectiv numire. Și acum, în drum spre avion, o să mă uit și eu pe ce au lucrat, adică să fac o mică verificare și, dacă totul e în regulă, le voi semna”, a spus Nicușor Dan, după reuniunea informală a Consiliului European.  

Reprezentații social-democrați și-au depus demisiile din Executiv în urma decizie partidului de a retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. PSD are un vicepremier, Marian Neacșu, și șase miniștri în guvern: Alexandru Rogobete (Sănătate), Radu Marinescu (Justiție), Florin Barbu (Agricultură), Florin Manole (Muncă), Bogdan Ivan (Energie) și Ciprian Șerban (Transporturi).

Premierul va numi interimari dintre membrii actuali ai Cabinetului. Interimatul este limitat la 45 de zile.

În această perioadă, opoziția poate depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului în Parlament. AUR a anunțat deja că va vota orice moțiune îndreptată împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan.

 

Citește și

Recomandarea video